Când vine vorba de alegerea unei farmacii, mai mare nu înseamnă întotdeauna și mai bun. Conform unei anchete efectuate în Statele Unite ale Americii, se pare că principalul lucru pe care îl caută clienții unei farmacii sunt serviciile personalizate. Și într-adevăr, nimeni nu merge la farmacie să ceară sfatul unui specialist pentru ca în final să afle niște lucruri generale, pe care le-ar putea descoperi și altfel, dintr-o carte. Fiecare individ care apelează la serviciile unei farmacii se așteaptă să primească sfaturi competente, potrivite la fix cu problema personală de sănătate cu care se confruntă.
Mai mult, pentru satisfacție deplină, în cazul pacienților care locuiesc împreună cu familia și vizitează farmaciile nu doar pentru nevoile personale, ci și pentru ale celorlalte persoane din aceeași locuință, în alegerea farmaciei potrivite ar trebui să se ia în calcul și așteptările celorlalți membrii ai familiei. De aceea, indiferent dacă este vorba de o farmacie singulară, sau un lanț de farmacii, deschiderea business-ului respectiv către nevoile mai multor generații este un criteriu important.
De ce este important să alegi o farmacie bună? Oare nu toate farmaciile sunt mai mult sau mai puțin exact la fel?
Conform studiilor de piață și opiniei publice, farmaciile diferă foarte mult una de cealaltă. Începând cu gama de produse și experiența angajaților și continuând cu prețurile articolelor disponibile, dar și accesul, de preferat cu mijloacele de transport în comun, se pare că din punctul de vedere al pacienților nu există două farmacii la fel.
Dezvoltată pe baza unui concept unic și revoluționar, Farmacia Ana Maria este o farmacie care îndeplinește simultan toate criteriile enumerate mai sus, oferind pacienților săi servicii de cea mai înaltă calitate.
Care sunt factorii cheie ce trebuie luați în considerare în alegerea unei farmacii?
Reducând totul la absurd și presupunând că avem mai multe farmacii cu o ofertă identică de produse, locația este unul din factorii cei mai importanți de care pacienții țin cont în alegerea unei farmacii. Cu cât este mai aproape de casă sau se află într-un loc mai convenabil de accesat, cu atât farmacia în cauză prezintă mai mult interes.
Administratorii Farmaciei Ana Maria au pornit de la această premisă în dezvoltarea business-ului lor și orientându-se în permanență pe așteptările și nevoile clienților, au creat Farmacia Ana Maria, farmacia de lângă casa ta.
Ce așteptări ar trebui să ai din partea unui farmacist?
Cu excepția unor sfaturi viabile legate de modul de administrare a tratamentelor recomandate de medici, un farmacist competent ar trebui să fie capabil să ofere informații în legătură cu majoritatea problemelor medicale cu care se confruntă pacienții săi. Multe afecțiuni cu simptome ușoare se pot trata printr-o simplă vizită la farmacie, dacă specialistul pe care îl întâlnești în spatele casei de marcat are experiența necesară.
În acest sens, în procesul de recrutare a staff-ului Farmaciei Ana Maria se pune un accent deosebit pe studiul propriu-zis în unități de învățământ acreditate, dar și experiențele anterioare în cadrul unor farmacii cu renume. La fel de importante ca și performanțele școlare sunt și diferitele situații cu care un farmacist se confruntă de-a lungul carierei sale și din care învață mereu lucruri noi care i-ar putea fi de folos în tratarea viitorilor pacienți.