Lui Beauden Baumkirchner, un băiețel în vârstă de doar 3 ani, i-au fost amputate ambele picioare din cauza unei infecții cu stafilococ. Potrivit familiei, Beauden a contractat infecția după ce a căzut și și-a julit genunchii.
În timpul unei excursii alături de familie, băiețelul a căzut de pe bicicletă și și-a julit genunchiul, ceva ce „făcuse de nenumărate ori, ca orice alt băiețel de 3 ani”.
Picioarele unui băiețel de doar 3 ani, amputate după ce s-a julit în genunchi
Deși rana i-a fost curățată și bandajată, starea lui Beauden s-a înrăutățit și a fost internat în spital după mai puțin de 48 de ore de la căzătură. Genunchiul i s-a umflat și avea febră.
„Infecția cu stafilococ – știau că era vorba despre o infecție bacteriană, dar nu erau sigur despre care anume – se vedea răspândindu-se”, a mărturisit tatăl micuțului.
„Medicii au crezut că îl vom pierde în acea primă zi. Sistemul lui imunitar era compromis (…), iar sindromul șocului toxic care a urmat i-a complicat diagnosticul.”
Ulterior, medicii au luat decizia de a-i amputa lui Beauden picioarele și câteva dintre degete după ce nu au reușit să restabilească circulația normală a sângelui în întreg corpul lui.
În doar 6 săptămâni, Beauden a suferit peste 17 operații. În prezent se află la terapie intensivă, însă se simte mult mai bine.
„A pierdut două degete de la mână stângă și posibil o parte din degetul mare. Toate celelalte degete sunt rigide. Va avea nevoie de multe ore de fizioterapie pentru a le face să funcționeze iar. Acest copil frumos îndură mai mult decât unii își pot doar imagina și cu toate astea încă mai zâmbește.”