Dieta inventată de Oana Roman. Ce mănâncă vedeta

.

Oana Roman a scăpat de multe kilograme în plus și multă lume s-a întrebat cum a reușit. Vedeta a dezvăluit pe rețelele de socializare că și-a inventat o dietă care a ajutat-o să slăbească spectaculos în ultimul an. 

Oana Roman le-a povestit fanilor săi de pe rețelele de socializare că nu a apelat la ajutorul unui nutriționist pentru a slăbi, ci și-a inventat o dietă care funcționează de minune pentru ea.

Citește și: Oana Roman, despre copilăria ei: „Am primit o educație foarte strictă”

Dieta inventată de Oana Roman

Am început să mănânc mai puțin. Din ce în ce mai puțin. Apoi am descoperit ideea de intermittent fasting, adică post intermitent. Acesta presupune să lași o pauză de minim 12 ore între ultima masă de seara și prima masă de a doua zi. Nu mănânc absolut nimic 12 ore, uneori chiar 14 ore. Beau apă, ceai și cafea cu îndulcitor.

Prima masă nu este niciodată mai devreme de ora 13. Înseamnă o gustare, care poate să fie orice. De exemplu, un covrig. Sau poate să fie o banană, un paton proteic sau niște biscuiți cu cereale. Apoi, după-amiază, am o masă consistentă. Singura masă consistentă pe care o iau într-o zi.

Poate să conțină absolut orice, dar nu în cantități mari și nu de mai multe ori pe zi. Poate fi o porție de paste, nu foarte mare. Pot fi trei felii de pizza. Poate fi friptură cu salată. Spre seară, în jur de orele 20 – 21, având în vedere că eu adorm foarte târziu, mai mănânc ceva. Poate fi o bucată de friptură de vită sau niște iaurt. Poate fi brânză cu smântână. Ceva care să îmi mai ostoiască foamea.

Citește și: Oana Roman, agresată în copilărie: Mai bine de 15 ani, am fost victima unei campanii oribile de bullying

Secretul este să mănânci foarte puțin. Nu există minuni. Eu mănânc orice, într-adevăr, dar mănânc puțin. Dacă mi-e poftă de dulce, mănânc două pătrățele de ciocolată sau o cupă mică de înghețată. Sau o jumătate dintr-o prăjitură. Mă ajută foarte mult și ceaiul pe care-l beau, chiar dacă au fost multe controverse pe tema asta.

Cam asta e: proceduri (n.r. remodelare corporală), dietă, ceai, disciplină și multă credință”, a dezvăluit Oana Roman despre dieta inventată de ea.

Intră în GALERIA FOTO să vezi cum arată Oana Roman după ce a slăbit spectaculos.

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton