Ashley Howard (21 de ani) și-a lăsat fiul în vârstă de doar 2 ani în mașină peste noapte și o bună parte din ziua următoare.
Astfel, Caleb Hopkins a fost expus timp de nu mai puțin de 14 ore luminii directe a soarelui, temperatura din mașină atingând 41 de grade. Micuțul s-a stins din viață.
Un băiețel de doar 2 ani a murit după ce a fost închis mai multe ore într-o mașină
Cu o seară înainte, Ashley participase la o petrecere la doar câteva case distanță de mașina în care fiul ei era închis.
Atunci în vârstă de 18 ani și în urma cantității de alcool consumate, Ashley a fost prea mahmură să-și verifice fiul. În data de 26 iunie 2018, la prânz, Ashley și-a găsit fiul inconștient, l-a înfășurat într-o pătură și l-a dus la Urgențe.
Caleb avea o temperatură de 41 de grade și s-a stins din viața în spital, două zile mai târziu. Potrivit tatălui lui Ashley, John Howard, aceasta nu ar fi fost prima dată când Caleb rămăsese nesupravegheat în mașină.
Ashley a fost condamnată la 20 de ani de închisoare. Va fi eligibilă pentru eliberare condiționată în 10 ani.
„Nimeni nu vrea să fie motivul din cauza căruia fiul lui/ei nu mai trăiește. Îmi lipsește în fiecare zi. Știu că îl voi iubi și că îi voi duce dorul întotdeauna”, a mărturisit Ashley.
Bunica lui Caleb, Marsha Hopkins, a mai spus: „Va trebui să trăiești cu faptul că ți-ai ucis fiul. Cred că asta intenționai? Nu.
Cred că puteai să previi cele întâmplate? Absolut. Știai ce i se poate întâmpla singur în mașină și ai făcut alegerea de a-l lăsa acolo”.