Viviana Sposub (22 ani) a captat și mai mult atenția publicului de când a decis să participe la show-ul „Ferma”. Simpatica prezentatoare de televiziune s-a făcut remarcată prin frumusețe și sinceritate în cadrul emisiunii, iar acum, de când s-a cuplat cu fostul soț al Andreei Bălan, George Burcea, a întrat și mai puternic sub lupa opiniei pubice. Astfel fanii au ajuns se afle despre ea și lucruri pe care până acum nu le știau. Cum că nu este singură la părinți, de exemplu.
Viviana are o soră mai mare care este la fel de frumoasă ca ea. Bianca Sposub (29 ani), sora vedetei, a terminat Facultatea de informatică și locuiește în Iași, unde lucrează în domeniul IT. Viviana și Bianca au o relație bună și obișnuiesc să petreacă timpul împreună ori de câte ori au ocazia.
Citește gratuit ediția de octombrie a revistei Unica. O găsești AICI
„Avem o relație specială, discutăm aproape orice, pot spune că este cea mai bună prietenă a mea, dar după mama, pentru că atunci când am ceva de vorbit ea este prima persoană căreia îi spun orice. Ne înțelegem foarte bine, avem o relație specială, dar din păcate de vedem foarte rar. Înainte eram nedespărțite, ieșeam foarte des la petreceri, în oraș sau la evenimente. Acum încercăm să ne vedem când de des putem, când am și eu vacanțe, însă distanța își spune cuvântul”, mărturisea Viviana, în urmă cu câteva luni, pentru Pro TV.