Ziua Babei Dochia, 1 Martie, e începutul primăverii şi promisiunea unui nou început. Alege-ţi o „babă” şi prinde-ţi la piept un şnur alb-roşu…
Şnurul alb-roşu care însoţeşte Mărţişoarele provine dintr-o tradiţie străveche, de pe vremea dacilor. În esenţă, reprezintă acelaşi lucru ca simbolul chinezesc numit TAO, sau diagrama YIN – YANG, adică armonia între principiul masculin şi cel feminin. Roşul este firul pentru feminin, alb pentru masculin. Prin împletirea lor se obţine armonia şi fericirea unirii dintre cele două genuri.
Pune-ţi un Mărţişor în piept, sau măcar un şnur la mâna stângă. În felul acesta vei face o magie mică şi inofensivă de atragere a norocului şi armoniei. Dăruieşte femeilor importante din viaţa ta ghiocei sau şnururi. O parte din energia benefică pe care o dăruieşti ţi se întoarce, aşa că nu te zârci!
Apa provenită din zăpada topită în această zi era considerată atât de puternică încât se păstra în butoaie peste an. Fetele se spălau cu ea pe faţă sau pe păr, ca să fie frumoase şi iubite tot anul. Cu ea se stropeau bolnavii sau copii deochiaţi. Dacă ai norocul să găseşti zăpadă curată… poţi să-i încerci puterile magice.
Ceva ce poţi cu uşurinţă să faci în perioada aceasta este curăţenia de primăvară. Nimicurile din sertarele în care nu umbli prea des, hainele vechi pe care nu le mai îmbraci sau hârtiile care nu-ţi mai trebuie de la birou… Iar dacă vrei să grăbeşti venirea primăverii, tradiţia spune să faci un foc mare cu gunoaiele pe care să-l baţi cu bâta. Ar putea fi distractiv… dacă şi vecinii sunt de acord!