Peste un sfert dintre copii nu au acces la educația online, arată un studiu realizat de Salvați Copiii România, alături de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.
Astfel, 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online.
„Criza socială îi afectează mult mai grav pe cei vulnerabili, iar pentru copii, îngrădirea accesului la educație are consecințe greu, dacă nu imposibil, de corectat ulterior. Neparticiparea școlară nu e o opțiune în nicio societate, din contră, educația trebuie protejată în acest context atât de dificil”, a avertizat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii România, potrivit Mediafax.
Datele anchetelor sociologice realizate de Salvați Copiii România mai arată că deficitul pentru educația online este cu 10% mai ridicat în mediul rural decât în mediul urban și cu peste 10% mai mare în cazul învățământului primar și preșcolar decât în al celui liceal.
Citește gratuit ediția de octombrie a revistei Unica. O găsești AICI
„Rezultatele acestei analize sunt cu adevărat alarmante: aproape 30% dintre copii și părinții cu copii în școală declară că nu dețin resursele materiale necesare învățământului online. În ultimele luni, sute de mii de copii au fost lăsați în urmă de către sistemul educațional din România. Putem trata acest eșec ca pe o lecție din care să extragem două concluzii principale: în primul rând, măsurile sociale, precum asigurarea accesului la internet pentru elevi și acordarea corespunzătoare a burselor școlare, sunt indispensabile în acest context, iar în al doilea rând, este esențial să înțelegem cu toții faptul că școala nu va mai arăta niciodată ca înainte. Avem o oportunitate uriașă de a evolua, de a face lucrurile mai bine. Ține de fiecare dintre noi să profităm de această oportunitate”, a spus Rareș Voicu, Președinte Consiliul Național al Elevilor.