Documentarul „Colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, este propunerea României la premiile Oscar 2021, secțiunea „Cel mai bun lungmetraj internațional”, anterior numită “Cel mai bun film străin”, conform Centrului Național al Cinematografiei. Este prima oară când un documentar este propunerea României în competiția pentru premiile Academiei Americane de Film.
Distribuitorii americani ai filmului, Magnolia Pictures și Participant, vor înscrie filmul „colectiv” și pentru secțiunea „Cel mai bun film documentar”. Participarea unui film la două secțiuni îi sporește şansele de a fi nominalizat.
Citește gratuit ediția de octombrie a revistei Unica. O găseștiAICI.
„Este o mare onoare pentru noi să fim învestiți cu atâta încredere de către comisia CNC. Ne aflăm cu adevărat în plină epocă de aur a documentarului, iar faptul că aceste filme încep să primească recunoaştere pe o scară atâta de largă este foarte încurajator. Suntem convinși că povestea „colectiv” va ajunge la cât mai mulți oameni, ea fiind susținută de eforturile partenerilor noștri americani în lungul drum care ne așteaptă. Va fi o competiție atipică, într-un an complicat, în care standardele de eligibilitate s-au lărgit, iar numărul documentarelor eligibile a devenit imens. Competiția de abia acum începe, iar noi mergem mai departe cu optimism și responsabilitate”, a declarat Alexander Nanau, potrivit stiritvr.ro.