Miercuri, 18 octombrie, a fost adoptat în Camera Deputaților un proiect de lege prin care toate cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale victimelor din incendiul de la clubul Colectiv să fie plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora.
„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime. Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale”, se arată în proiect, potrivit Agerpres.
Citește gratuit ediția de octombrie a revistei Unica. O găseștiAICI.
Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity. Cu ocazia lansării unui nou album, „Mantras of War”, în incinta clubului, situat în fosta hală a fabricii Pionierul, din sectorul 4, se aflau aproximativ 400 de oameni. În total, incendiul din Colectiv a ucis 64 de persoane. 27 de persoane au murit în noaptea tragediei și alte 37 de persoane au murit ulterior, între 1 noiembrie 2015 și 14 martie 2016. În 2017, la doi ani de la tragedie, se stingea din viață și victima cu numărul 65.