Halloween-ul se apropie cu pași repezi, și ce mod mai bun de a sărbători seara tuturor spiritelor decât purtând măști de Halloween?
În noaptea de 31 octombrie are loc sărbătoarea de origine celtică numită „Halloween”. Sărbătoarea este celebrată în principal în țările unde predomină creștinismul catolic și protestant, însă încet-încet devine populară și în alte zone. Spre exemplu, în România, țară în care majoritatea oamenilor sunt de religie creștin-ortodoxă, Halloween-ul a prins amploare în ultimii ani.
În 2020, anul în care măștile au devenit, vrând-nevrând, accesoriu obligatoriu, nu putem să nu profităm puțin de obligativitatea purtării lor în contextul Halloween-ului. Așadar, am făcut o listă cu cele mai interesant măști pe care să le porți anul acesta în ultima noapte din octombrie.
Dacă nu participi la nicio petrecere de Halloween, încă poți păstra spiritul de Halloween și când mergi la birou sau la magazin, purtând o mască cât se poate de interesantă cu model de schelet.
Cele mai bune măști pentru ultima noapte din octombrie: mască pisică
Poate că vrei să nu faci multe valuri de Halloween. În cazul acesta, poți păstra lucrurile subtile și să mergi cu o mască simpatică, cu model de pisică.
Un alt model de mască de neratat este masca folosită de gruparea Anonymous. Ea reprezintă dreptatea și revoluția și poate fi văzută și în celebrul serial de pe Netflix, Casa de Papel.
Măști creative de Halloween 2020: mască în stil pin-up
În cazul în care stilul tău este mai degrabă feminin, poți aduce un aer cochet ținutei tale de Halloween cu o mască cu un pattern ce aduce aminte de modelele pin-up ale anilor 1950.
Ce măști să porți de Halloween 2020: mască Scary Movie
Dacă ai văzut filmele din seria „Scary Movie”, atunci cunoști foarte bine această mască. Atunci când ai dubii legate de cum să te deghizezi de Halloween, cu această mască nu vei da niciodată greș.
Măști de purtat de Halloween 2020: mască cu motive marine
Poate vei merge la o petrecere în care costumul tău va fi unul de sirenă. În acest caz, nu uita masca acasă și completează costumația cu această mască de inspirație marină.
Cele mai interesante măști de purtat de Halloween: mască Friday the 13th
Atunci când vrei să bagi pe toată lumea în sperieți de Halloween, masca din filmul „Friday the 13th” nu te va dezamăgi. Este deja o mască clasică pentru Halloween.
Măști de neratat pentru noaptea de Halloween: mască de pirat
Pentru o ținută cu aer de pirat, o mască cu ancore albe pe fundal negru este numai bună. Ea poate fi asortată atât la un costum în toată regula, cât și la hainele de birou.