Director ANPC: „Coronavirusurile nu se multiplică în alimente!”

.

Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a declarat că nu există dovezi potrivit cărora SARS-CoV-2 s-ar transmite prin consumul de alimente.

Declarația a venit în contextul studiului prezentat de Facultatea de Fizică a Universității București în legătură cu supraviețuirea coronavirusului pe diferite suprafețe, inclusiv pe feliile de pâine sau pe diverse ambalaje.

Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI

Potrivit oficialului ANPC, coronavirusurile nu se multiplică în alimente, ele având nevoie de o gazdă-animal sau de una umană pentru a se înmulți. Chiar dacă studiile recente arată că virusul pandemic persistă până la 24 de ore pe carton şi până la câteva zile pe suprafeţe dure (oţel, plastic), nu există nici o dovadă că ambalajele contaminate transmit infecţia.

De asemenea, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu, a spus că pâinea şi produsele de panificaţie fabricate şi comercializate de către agenţii economici din România nu reprezintă un vector de transmitere a coronavirsului.

Citeşte şi: Medic:”Noul coronavirus a început să dezvolte mutații foarte serioase”

„Nu trebuie să alarmăm populaţia şi să transmitem informaţii false în ceea ce priveşte transmiterea virusului prin intermediul alimentelor, cu atât mai mult prin intermediul pâinii, un produs prezent pe masa oricărui român. Toate produsele de panificaţie se fabrică cu respectarea tuturor regulilor de siguranţă alimentară, iar la comercializarea produselor de panificaţie ambalate sau neambalate se aplică măsuri suplimentare la locurile de vânzare, în sensul că vânzarea se realizează cu respectarea regulilor de igienă impuse”, a declarat Aurel Popescu, potrivit agerpres.ro.

Sursa foto – 123rf.com

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton