În timp ce companiile care vor produce vaccinul împotriva COVID-19 nu vor să dezvăluie prețul unei doze, Sue Middleton, președintele secției de vaccinuri a Federației Europene a industriei farmaceutice, a dezvăluit care va fi prețul estimativ al acestora.
Pentru a se asigura că va primi milioanele de doze de vaccin necesare pentru imunizarea cetățenilor, Comisia Europeană a încheiat deja acorduri cu șase firme producătoare, iar cu două dintre ele a semnat contracte, cu compania suedezo-britanică AstraZeneca, precum și cu franco-britanica Sanofi-GSK, pentru 300 de milioane de doze în ambele cazuri.
Costul viitorului vaccin împotriva COVID-10 nu poate fi dezvăluit până la finalizarea contractelor „din probleme de concurență”, a declarat Sue Middleton, însă aceasta a dezvăluit că prețurile vor fi „cuprinse între cinci și cincisprezece euro pe doză”.
„Există probleme de concurență, nu ar fi o idee bună publicarea acestor informații până când nu vor fi finalizate toate contractele. Înțeleg (…) că prețurile sunt cuprinse între cinci și cincisprezece euro pe doză. Cred că este un preț rezonabil pentru un vaccin”, a spus Sue Middleton, președintele secției de vaccinuri a Federației Europene a industriei farmaceutice, potrivit HotNews.
„O estimare bună” a costului de producție poate fi stabilită spre sfârșitul anului, a explicat și Thomas Triomphe, vicepreședinte executiv al companiei farmaceutice franceze Sanofi.
„Am asigurat că prețul va fi corect și accesibil, același preț moderat pentru țările cu venituri ridicate și chiar mai mic pentru economiile în curs de dezvoltare”, a adăugat acesta.
Din totalul de 30 de milioane de doze pe care Uniunea Europeană a anunțat că le va primi într-o primă fază, României îi va reveni 4%. Potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, vaccinul va ajunge în țara noastră la începutul anului 2021. Acesta speră ca de la a doua jumătate a anului viitor România să poată produce singură dozele necesare.