Scandalul momentului dintre fostul component al trupei Talisman, Alin Oprea, și Larisa, cea care i-a fost până de curând soție, capătă amploare de la o zi la alta. În loc să găsească o cale amiabilă de a pune punct relației dintre ei care a durat mei bine de 20 de ani, cei doi au ales să-și spele rufele în public.
Mai nou, au ieșit la iveală alte informații defăimătoare, de data aceasta din partea apropiaților Larisei, care susțin că, în timpul căsniciei, Alin ar fi umilit-o și agresat-o verbal, pe fondul consumului de alcool.
„Și dacă s-ar fi dus cu alți bărbați, ce? El era mereu plecat sau beat. Când era treaz o trata frumos pe Larisa, dar când bea o jignea, o umilea, o agresa verbal. Nu ne-ar mira să îi fi tras și vreo două, iar ea să nu ne fi spus. El de ce nu a luat atitudine când a aflat că ea îl înșală? Nu numai că nu i-a zis nimic, dar i-a și permis ei să continue. Ce bărbat e ăsta? Știți de ce făcea asta? Uneori pentru că și el făcea același lucru, alteori pentru că era prea băut ca să mai conștientizeze ceva. Ea nu a avut deloc o viață ușoară. A avut bani, dar atât”, au spus surse din anturajul Larisei Oprea, pentru impact.ro.
Pe de cealaltă parte, Alin susține că se simte agresat de fosta soție și de rudele ei care îl împiedică să-și ia bunurile din locuința în care, cândva, stătea cu întreaga familie.
Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI
„Nu mi se permite să-mi iau lucrurile din casă, de către soacra mea și cumnatul meu. Mă agresează femeia asta (n.r. Larisa). E a doua oară când vin și sun la 112, dar ei schimbă yala mereu. Eu vreau să-mi iau bunurile că am nevoie urgent de ele la studio și atât. Asta este strigător la cer, ca familia să te dea afară din casa ta, luată din banii tăi, că doar eu munceam în familia noastră”, a povestea indignat în urmă cu câteva zile Alin Oprea, în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”.