Tonul l-a dat Demi Moore, în 1991, când a apărut goală pe coperta revistei Vanity Fair. Era însărcinată în şapte luni, iar pozele au fost făcute de celebra fotografă Annie Leibovitz.
Pozele au iscat controverse uriaşe în media. A fost criticată atât revista Vanity Fair, cât şi Demi Moore şi Annie Leibovitz. Unii au considerat că vedeta a fost transformată într-un obiect sexual, alţii au văzut în această copertă o dovadă de mare curaj din partea ei. Din acel moment femeile însărcinate nu s-au mai simţit obligate să-şi ascundă burta ca şi cum le-ar fi fost ruşine cu ea. În ciuda criticilor, controversata imagine nu a reprezentat sfârşitul carierei lui Demi Moore, pe atunci un adevărat sex simbol.
Opt ani mai târziu, revista „W” a copiat ideea, iar vedeta goală şi însărcinată de pe copertă a fost Cyndi Crawford. Titlul editorialului a fost „La o parte, Demi!”
Varianta italiană a Vanity Fair a copiat şi ea ideea surorii mai mari, având-o pe copertă pe Monica Belluci. Ea pozat goală la ambele sarcini, în 2004 şi 2010.
Britney Spears nu putea să rateze o asemenea ipostază. A pozat în 2006 pentru Harper’s Bazaar.
Claudia Schiffer a pozat pentru Vogue Germania în iunie 2010. A copiat aproape în totalitate imaginea lui Demi Moore, aşa cum a făcut şi Jessica Simpson în 2012, când a apărut în revista Elle. Cum ţi se pare aceste imagini?