Ben Cross, cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele "Chariots of Fire" și "Star Trek", a murit marţi la vârsta de 72 de ani, a informat agentul său.
Ben Cross, care se afla la Viena, în Austria, a murit brusc, „după o scurtă suferinţă”, potrivit reprezentantului său. Într-un mesaj pe rețelele de socializare, fiica sa, Lauren, a declarat că tatăl său era bolnav de ceva vreme, dar „boala lui s-a agravat brusc în ultima săptămână.” Aceasta a mărturisit că are „inima frântă” după ce acesta a încetat din viață.
Harry Bernard Cross s-a născut la Londra și și-a făcut debutul în cinematografie în 1977, odată cu rolul din filmul de război „A Bridge Too Far”, alături de Sean Connery şi Michael Caine.
S-a remarcat în versiunea din 1878 a musicalul „Chicago”, iar în 1981 a fost ales să joace personajul Harold Abrahams, un atlet evreu englez care s-a confruntat cu antisemitismul în drumul său către aurul olimpic în 1924. Lungmetrajul a câştigat patru Oscaruri, inclusiv cel pentru cel mai bun film. Actorul a jucat și în filmul „Star Trek” din 2009, realizat de J.J. Abrams, în care a avut rolul lui Sarek, tatăl lui Spock.
Printre filmele în care a mai jucat Ben Cross se numără „First Knight” (1995), „Nuremberg: Nazis on Trial” (2006), „Banshee” (2013). Acesta a fost foarte activ și pe scena teatrului. Actorul britanic a jucat în 2014 și în comedia românească “Alt Love Building”, în regia Iuliei Rugină.
Recent, el încheiase filmările pentru filmul horror „The Devil’s Light”. iar anul acesta va putea fi văzut în rol principal în drama romantică „Last Letter From Your Lover”.