Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, marcată pentru prima dată în România

.

Pe 8 mai 2013, Federația Asociațiilor Bolavilor de Cancer din România (FABC) se alătură asocia¬¬țiilor de pacienți din întreaga lume, marcând, pentru prima dată în țara noastră, Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian.
Chiar dacă nu se numără printre cele mai frecvente forme de cancer, neoplazia ovariană este una dintre cele mai agresive maladii din sfera ginecologică, înregistrând cele mai mici șanse de supraviețuire.
« Am simțit nevoia să ne manifestăm solidaritatea cu femeile care sunt afectate de această boală mutilantă atât fizic, cât și psihic. Primii pași pe care noi, ca asociație de pacienți, putem să-i facem, sunt orientați în direcția informării corecte, pentru a încerca să creștem frecvența cu care femeile de peste 30 de ani merg la control ginecologic», a declarat dl. Cezar Irimia, președinte FABC.
În fiecare an, în întreaga lume sunt diagnosticate aproximativ 224.747 cazuri noi de cancer ovarian – incidența fiind de 6,3 la 100.000 de locuitori – și sunt înregistrate 140.163 decese datorate cancerului ovarian – 3,8 decese la 100.000 de locuitori.
În România, cancerul ovarian reprezintă cea de-a 5-a formă de cancer ca frecvență, la femei, cu o incidență care este cu 50%  mai mare decât media mondială – 9,4 cazuri la 100,000 de locuitori. În fiecare an, în țara noastră se raportează 1.686 cazuri noi de cancer ovarian, în timp ce 981 de românce mor anual din cauza cancerului ovarian.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton