(P) Care sunt avantajele ojei semipermanente?

.

Dacă îți place să ai unghiile mereu frumoase și ții enorm la aspectul lor, atunci învață să folosești ojă semipermanentă acasă, investind de asemenea într-un kit unghii profesional, care să te ajute să economisești bani, dar și să obții manichiura mult visată. Află care sunt avantajele acestui produs revoluționar în comparație cu oja tradițională și te vei îndrăgosti de el iremediabil!

Au apus demult vremurile în care oja tradițională era singura opțiune pentru femeile care își doreau unghii impecabile. Odinioară, din lipsă de alternative, nimeni nu se gândea dacă produsele pe care le folosește sunt cu adevărat benefice pentru unghii și țesuturile din jurul lor și chiar dacă lacurile pe care le foloseau colorau în profunzime unghia, iar acetona o subția, le alegeau pentru că nu aveau încotro. Dar acum există ojă semipermanentă, iar avantajele sale sunt infinite în comparație cu cea tradițională.

Oja tradițională versus oja semipermanentă

În ceea ce privește investiția inițială, aparent ar merita să acordăm ojei tradiționale o bilă albă. Ea este foarte ieftină și în afară de produsul în sine, nu necesită ustensile speciale pentru aplicat. Dar oricât de multă experiență ai avea în domeniul manichiurii, folosindu-ți mâinile zi de zi pentru efectuarea treburilor casnice, oja tradițională se crapă și se ciobește, ajungând în final să-și schimbe aspectul original după maxim 3-4 zile. Apoi, pentru că nu se poate îndepărta pur și simplu, trebuie să investești în acetonă și discuri de vată ca s-o ștergi complet, iar la final să reiei procesul de la capăt. Astfel, cu toate că nu costă mai nimic oja tradițională este scumpă deoarece trebuie înlocuită mai des ca orice alt tip de ojă.

La polul opus, se află oja semipermanentă. Acest produs cu o formulă chimică unică are nevoie de un tratament cu raze ultraviolet după aplicare, motiv pentru care trebuie să investești într-o lampă specială înainte de prima aplicare. Aparatul nu este foarte scump, însă depășește totuși investiția într-o ojă obișnuită, chiar și de cea mai bună calitate. Cu toate acestea, o lampă UV trebuie s-o cumperi o singură dată și apoi o poți folosi de nenumărate ori pentru a-ți trata oja semipermanentă și a-i oferi o rezistență de lungă durată. 

Acțiunea razelor ultraviolet face ca oja semipermanentă să-și atingă adevăratul potențial, ajungând astfel să reziste intactă pe suprafața unghiilor chiar și până la trei – patru săptămâni, în funcție de rapiditatea cu care acestea cresc. Mai mult, oja semipermanentă nu îngălbenește unghia naturală și poate fi aplicată și pe unghiile sensibile, care se exfoliază rapid, acționând ca un strat protector.

Tot ca o comparație între oja tradițională și cea semipermanentă, multe persoane susțin faptul că prima este mai ușor de aplicat. Și într-adevăr, în cazul ei procesul se încheie mai rapid deoarece nu necesită niciun fel de tratament pentru uscare. Dar pe de altă parte, uscarea naturală durează mult mai mult decât uscarea cu ajutorul lampei UV și din acest motiv, la capitolul funcționalitate, bila albă merge direct către oja semipermanentă.

În ceea ce privește gama de culori și texturi, oja tradițională și cea semipermanentă se află pe poziții de egalitate. Indiferent de tipul produsului, pe piață există tot felul de nuanțe de ojă, atât tradițională, cât și semipermanentă. Pentru cea din urmă de exemplu, pe site-ul beautynails.ro poți descoperi o gamă foarte variată de produse din care să alegi ceea ce îți place.

Tot legat de aspect, atât oja tradițională, cât și cea semipermanentă, după aplicare, arată la fel de bine pe unghia naturală. Ele nu îngroașă unghia și nu o fac să arate fals. În schimb, așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, oja semipermanentă se păstrează intactă până la creșterea unghiei, în timp ce oja tradițională nu rezistă la impact.

Mai ai nevoie și de alte argumente?

Din multe puncte de vedere oja semipermanentă este mult mai bună decât cea tradițională deoarece a fost creată perfecționând de fapt același concept. Iar formula sa îmbunătățită îi oferă calități remarcabile pe care nu le poți întâlni și la produsele tradiționale, dar care sunt foarte practice atunci când se urmărește obținerea unei manichiuri profesionale, de durată. De aceea, dacă îți place să ai unghii mereu frumoase, dar de asemenea nu vrei să dedici manichiurii tot timpul tău liber, investește în ojă semipermanentă și bucură-te de rezultate.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton