Lora și Ionuț Ghenu s-au întors în România după 5 luni petrecute în Bali, în izolare din cauza pandemiei de COVID-19.
Lora și Ionuț Ghenu sunt în culmea fericirii pentru că au reușit, în sfârșit, după 135 de zile, să ajungă acasă, mai ales că au încercat în mai multe rânduri să revină în țară, însă zborurile au fost anulate.
Cei doi au postat și o fotografie pe conturile de socializare în care-și exprimă bucuria de a fi acasă:
„Încă puțin și ajungem acasă. Mulțumim pentru primire! E minunat când lumea âți cunoaște povestea. Mulțumesc, mama!”, - a scris Lora pe rețelele de socializare, iar fanii și prietenii i-au asaltat cu mesaje de bun venit.
Lora a primit cel mai frumos cadou de ziua sa de naștere: întoarcerea acasă. Artista împlinește astăzi 38 de ani și își va sărbători ziua alături de cei dragi.
Primul drum pe care l-a făcut a fost la salonul de înfrumuseșate, unde Lora și-a făcut manichiura.
Despre perioada petrecută în Bali, Lora a povestit la un moment dat că a fost o binecuvântare: „La început am trecut printr-un roller coaster emoțional, eram panicată că nu aveam control, nu știam ce se va întâmpla.
Acum realizez că mi-a prins foarte bine obligația aceasta pe care mi-a dat-o viața, de a sta izolată aici. Am avut timp să mă ocup de mine, nu mai am starea aceea negativă dată de stres și alergătura continuă.
Toți cei cu care vorbesc la telefon îmi spun că acum sunt cea mai bună versiune a mea”, spunea Lora
„Încă puțin și ajungem acasă. Mulțumim pentru primire! E minunat când lumea âți cunoaște povestea. Mulțumesc, mama!”, - a scris Lora pe rețelele de socializare, iar fanii și prietenii i-au asaltat cu mesaje de bun venit.