Lacrimi de bucurie, nopţi nedormite, pregătiri pentru botez, pregătiri pentru nunta din vară… acesta e tabloul colorat al vieţii lui Ellie White, mama unui băieţel care a venit pe lume mai repede decât era prevăzut, pe care vi-l prezentăm în premieră alături de părinţii săi.
Fotografiile din care îţi zâmbeşte această familie fericită au fost realizate la Braşov, oraşul natal al artistei, unde s-a retras o vreme pentru linişte imediat după naşterea lui Mihăiţă, fiul ei şi al managerului Doru Tincă. „Ne propusesem ca pe la mijlocul lunii ianuarie să ne întoarcem în Bucureşti, dar ne-am simţit atât de bine la Braşov, încât ne-am prelungit vacanţa puţin”, ne-a mărturisit Ellie White. A revenit în Bucureşti pentru a reîncepe seria concertelor, pentru a reveni la lucrul în studio şi, în general, pentru a relua haosul inerent vieţii agitate de artist. Însă înainte de asta, ne-a povestit despre partea idilică a vieţii sale, cea de mamă.
Trendul cere, de câţiva ani buni, să pui nume cât mai neobişnuite copiilor. Cum de i-aţi ales bebeluşului un nume atât de… normal?
Să ştii că, în general, nu îmi place să fac lucruri ieşite din comun doar pentru că aşa este trendul. Pe partea artistică le fac aşa doar dacă le simt, la fel şi pe plan personal. În perioada naşterii, am făcut fiecare câte o listă cu numele pe care ni le doream pentru copilul nostru. S-a întâmplat ca prima variantă de pe lista fiecăruia să fie aceeaşi: Mihai, numele fratelui lui Doru, cel care ne este foarte apropiat şi care are ziua de naştere în aceeaşi perioadă cu cea a copilului nostru. Al doilea nume l-am gândit chiar în momentul în care completam datele pentru certificatul de naştere. Atunci am vorbit cu o prietenă bună din Germania, al cărei soţ poartă numele Andrei. În plus, micuţul a venit pe lume în preajma zilei de Sfântul Andrei, astfel că decizia a fost luată imediat în acest sens.
Mihai a venit pe lume mai devreme cu circa zece zile decât data fixată. Cu cine seamănă de e atât de hotărât şi de grăbit, cu tine sau cu Doru?
Într-adevăr, a venit puţin mai repede. Ne aşteptam să vină undeva în jurul datei de 6 decembrie, însă am avut o surpriză. Cred că aici seamănă cu Doru! Aşa sunt managerii, mai hotărâţi… Noi, artiştii, suntem puţin mai creativi, mai visători. Vezi mai multe despre Ellie White pe viva.ro. CLICK AICI!