Decizia deschiderii șocilor de la 14 septembrie este, deocamdată, pusă sub semnul întrebării. Dacă numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 va crește în următoarea perioadă, este posibil ca școala să nu înceapă la timp.
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că în gestionarea pandemiei din perioada verii se vor face evaluări pentru fiecare etapă, iar în funcție de rezultatele acestora, autoritățile vor ști ce măsuri trebuie să ia în septembrie, atunci când va începe noul an școlar.
Potrivit lui Nelu Tătaru, există un grup de lucru, o comisie mixtă la nivelul Ministerului Educaţiei, sub conducerea vicepremierului Raluca Turcan, care va pregăti măsuri pentru gestionarea începutului anului şcolar.
„Ne vom gestiona perioada de vară, vom evalua fiecare etapă, iar în apropierea lunii septembrie vom vedea și cum prognozăm o următoare perioadă, inclusiv începutul anului şcolar. De o săptămână jumătate, sub coordonarea vicepremierului Raluca Turcan, este o comisie mixtă cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educaţiei, anumite direcții, care pregătesc reînceperea anului școlar. Avem scenarii, de la cele mai sumbre până la cele adaptate”, a explicat Nelu Tătaru, potrivit digi24.ro.
„Nu mă gândesc la începerea școlilor, noi adaptăm evoluția. La apropierea începutului anului școlar, adică spre sfârșitul lunii august, o să spunem ce putem să facem în 15 septembrie sau cum suntem. Pregătim acest moment, cu tot ce înseamnă măsuri. Sfatul ar fi cel precaut. Noi acum avem de gestionat o a doua cocoașă a acestui primului moment pandemic. Ne-am bucurat un pic cam devreme, am trecut-o în alt registru un pic cam devreme”, a adăugat Nelu Tătaru.