Într-o relaţie, nu doar femeia are nevoie de validări şi confirmări – adică nu doar ei trebuie să i se spună că e frumoasă sau dorită. Fie că este vorba de un compliment care să-i facă ziua mai frumoasă sau ceva mai mult de atât, aceste afirmaţii vă pot îmbunătăţi relaţia de cuplu: „Eşti frumos”
Se vede cu ochiul liber că vrei să-l flatezi, dar nu-l va deranja, pentru că bărbaţilor le place să le fie mângâiat ego-ul din când în când. Spune-i asta nu doar când mergeţi într-un loc drăguţ şi v-aţi aranjat amândoi, ci şi când pleacă dis-de-dimineaţă la birou. Va avea o zi mai bună. „Mulţumesc”
Poţi trece cu uşurinţă peste astfel de gesturi, care par mici, însă sunt foarte importante. În loc să adopţi un comportament pasiv-agresiv atunci când face ceva bine, mai bine mulţumeşte-i pentru asta, spun psihologii. Spune-i că apreciezi eforturile pe care le face – atunci când le face – şi astfel va ştii sigur ce a mers bine între voi şi va repeta. Scapă de factorii care îţi sabotează viaţa sexuală! „Am încredere în tine”
Simţi că ai încredere deplină în el şi probabil că şi el simte asta venind din partea ta. Dar de câte ori ai şi verbalizat acest lucru? Mai mult, psihoterapeuţii te sfătuiesc să îi împărtăşeşti sentimentele tale pozitive chiar înaintea unei partide de sex, pentru că atunci va fi cel mai receptiv şi deschis. „Sunt de partea ta”
Găseşte o cale prin care să-i arăţi, nu doar să-i spui, că eşti de partea lui şi că îl susţii, faceţi o echipă. Arată-i că eşti de acord cu ceea ce face şi că îi încurajezi pasiunile, arată-i că ceea ce are valoare pentru el, este important şi pentru tine.