Este destul de greu să acceptăm transformările care vin atunci când anii curg peste noi sau atunci când anumite stări sau situaţii care îşi pun amprenta asupra corpului nostru. Dacă ai sânii lăsaţi, iată ce poţi face ca să scapă de complexe.
Liftingul mamar, soluţia pentru sânii lăsaţi
Sânii sunt consideraţi simbol al feminităţii, al maternităţii, însă, odată cu trecerea anilor şi ei îşi pot modifica forma şi fermitatea, dispărând aspectul tânăr, sănătos şi….apetisant al acestora! Multe dintre femeile cărora li s-a schimbat forma sânilor din diverse cauze sunt judecate dur de către privitori. Altele, cele care doresc să îşi modifice aspectul lor căzut, sunt criticate dur de către obervatori. Unde este adevărul? De ce trebuie să judecăm? Şi ce se poate face ca sânii căzuţi să îşi recapete cât de cât din feminitatea care o aveau odată?
Mai intâi, să vedem care sunt cauzele care duc la modificări de formă şi fermitate ale sânilor: sarcinile multiple, perioada de alăptare prelungită, variaţiile în greutate, fluctuaţiile hormonale sau factorii genetici afectează forma şi fermitatea sânilor, stând la baza apariţiei aspectului de sâni căzuţi. Implantul siliconic nu este prima alegere în corectarea sânilor lăsaţi!
De multe ori auzim ”mi-aş pune silicoane, pentru că mi s-au lăsat sânii” Adevărat sau nu? Consultul la medicul specialist este cel care indică tipul de intervenţie. Gradul de ptoză mamară impune ridicarea sau nu a sânilor cu proteze siliconice.
În esenţă, dacă proiecţia mamelonului coboară sub şanţul mamar, vorbim de o ptoză destul de mare a sânilor, care nu se poate corecta decât prin lifting mamar (ridicarea sanilor prin intervenţie chirurgicală de repoziţionare a glandei mamare).
Dacă sânii nu sunt atât de lăsaţi, astfel încât areola şi mamelonul se situează deasupra sau cel mult în sanţul de sub sân, atunci putem lua în discuţie ridicarea sânului cu ajutorul silicoanelor. Acesta este un procedeu chirurgical prin care se introduce un anumit tip de implant siliconic care va fi plasat în polul inferior al sânului, astfel încât se va produce şi “liftarea” (ridicarea) şi susţinerea ţesutului mamar.
Aşadar, mergeţi la un medic specialist, singurul care vă poate lămuri care este cea mai bună soluţie pentru voi! Fiţi încrezătoare în ceea ce vă doriţi!