BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

.

Absolvenții de liceu au început examenele la BAC 2020 cu proba la Limba și Literatura Română. În contextul pandemiei de COVID-19, această sesiune de Bacalaureat se va desfășura în condiții speciale. 

La BAC 2020 s-au înscris pentru susținerea probelor aproximativ 155.500 candidaţi. Sunt cu aproximativ 20.000 mai mult decât anul trecut. Dintre aceștia 32.000 de elevi sunt din promoțiile anterioare. Spre deosebire de anii anteriori, adolescenții nu au susținut probele orale și digitale. Acestea au fost echivalate/recunoscute conform unei metodologii emise de Ministerul Educației și Cercetării pentru această sesiune de Bacalaureat.

A început sesiunea specială a Bacalaureatului 2020

Sesiunea specială de la BAC 2020, a început în data de 6 iulie, pentru 141 de candidați, cu proba la Limba și Literatura Română.

Așa cum s-a întâmplat și la Evaluare Națională 2020, Sesiune specială de la BAC 2020 a fost o soluție implementată în plină pandemie de COVID-19, pentru elevii care nu au putut participa la prima sesiune a Bacalaureatului din cauza faptului că au avut temperatura mai mare de 37,3 grade, s-au aflat în izolare/ carantină sau din alte motive de sănătate.

Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, în 9 județe (Alba, Arad, Călărași, Dâmbovița, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman și Timiș) nu s-au consemnat situații care să determine organizarea unei sesiuni speciale. În Capitală vor susține această etapă 12 candidați, iar în județele Caraș Severin, Tulcea și Vaslui un singur candidat, potrivit Digi24.

Număr record de note modificate după contestații

Un număr record de note au fost modificate după verificare contestațiilor la BAC 2020. Nu a mai existat un număr atât de mare de contestații în ultimii șase ani, iar numărul notelor modificate este și el fără precedent în istoria acestui examen. Notele a peste 59.000 de lucrări au fost modificate, adică 94,15% din totalul lucrărilor contestate. Aproape 10% dintre notele contestate (6.036 de lucrări) au o diferență mai mare de 1 punct la recorectare. După modificarea notelor în cadrul contestațiilor, 64,5% dintre elevii prezenți la examenele de la BAC 2020 au promovat probele, față de 62,9% înainte de contestații.

Condiții de promovare a examenului de Bacalaureat 2020

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

BAC 2020, cea mai mică rată de promovare din ultimii șase ani

Potrivit centralizării primelor date de la BAC 2020, din cei 147.790 de absolvenți care au susținut examenul, au promovat 92.930. Dintre aceștia, 86.140 de candidați sunt din promoția curentă, iar 6.790  de candidați sunt din promoțiile anterioare. Este cea mai scăzută rată de promovare din ultimii șase ani, 62.9%.

Citește online gratuit numărul de iulie al revistei Unica

232 de candidați au obținut media 10

Acesta este cel mai număr de medii de 10 din ultimii 16 ani. În 2019 au fost 224 de medii de 10, iar în 2018 – 132.

Situația elevilor care au obținut note de 10 la anumite materii de la BAC 2020 este următoare:

1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;

209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;

5.624 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;

6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

39 de medii de 10 au fost luate la licee din București, dintre care trei licee au avut câte cinci elevi cu medii maxime: Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Colegiul Național „Matei Basarab” și Colegiul Naţional „Sfântul Sava”.

Chiar dacă în Capitală au fost cele mai multe medii de 10, cele mai multe note maxime într-o singură unitate de învățământ s-au luat la Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab” Vâlcea, unde au fost șapte elevi cu note de 10 la toate materiile. Performanță este urmată de Colegiul Național Iași, cu șase medii de 10, potrivit Libertatea.ro.

Și la Colegiul Național ”Frații Buzești” din Craiova au fost cinci elevi care au obținut nota 10.

Anul acesta, elevii care au avut media 10 la BAC primesc abonamente gratuite la festivalurile Neversea și UNTOLD de anul viitor, iar cei care au promovat examenul primesc vouchere de 10-20 de euro.

De asemenea, cei care au avut medii generale de peste 9,50 în cei patru ani de liceu, iar la BAC 2020 au obținut media 10, primesc diplomă de merit.

Topul județelor în care s-au obținut medii de 10

București (39) Vâlcea (16), Prahova (16) Suceava (13) Iași (12), Timișoara (12) Dolj (11) Cluj (10) Hunedoara (9) Alba (7), Galați (7), Olt (7), Sibiu (7) Buzău (6) Bihor (5) Arad (4), Botoșani (4), Gorj (4), Ialomița (4), Maramureș (4), Mureș (4) Bacău (3), Brașov (3), Constanța (3), Sălaj (3), Vrancea (3) Argeș (2), Bistrița-Năsăud (2), Dâmbovița (2), Mehedinți (2), Teleorman (2), Vaslui (2) Brăila (1), Caraș-Severin (1), Neamț (1), Satu-Mare (1).

În schimb, au fost șase județe în care nu s-a obținut nicio medie de 10: Călărași, unde media maximă a fost 9,98, Covasna (9,96), Giurgiu (9,88), Ilfov (9,33), Harghita (9,93) și Tulcea (9,93).

Citește și: BAC 2020: Elevii s-au întrecut în „perle” la prima probă

Județele cu cea mai mare rată de promovare

Doar în patru județe din țară rata de promovare a fost de peste 70%: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%), Brașov (71.00%).

În București, rata de promovare a fost de 67.5%. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, cea mai bună rată de promovare a fost înregistrată în Sectorul 2, iar cea mai slabă – în Sectorul 5.

Județele cu rata de promovare cea mai scăzută au fost: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%), Gorj (49.7%).

Rezultate BAC 2020

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat oficial primele rezultate ale elevilor obţinute la BAC 2020. Acestea au fost afișate online pe site-ul edu.ro.

Iată rezultate pentru fiecare județ:

Rezultate BAC 2020 Alba

Rezultate BAC 2020 Arad

Rezultate BAC 2020 Argeș

Rezultate BAC 2020 Bacău

Rezultate BAC 2020 Bihor

Rezultate BAC 2020 Bistrița-Năsăud

Rezultate BAC 2020 Botoșani

În acest an, candidații își vor putea afla rezultatele pe baza unui cod unic pe care l-au primit anterior. Atât la avizierele unităților de învățământ, precum și pe pagina online dedicată rezultatelor de la Bac 2020 vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile.

Aproape 6.000 de elevi au fost absenți de la ultima probă a Bacalaureatului 2020

Dintre cei 143.323 de elevi care s-au înscris pentru a susține ultima probă a examenului de Bacalaureat 2020, s-au prezentat doar 137.340. Dintre cei 5.924 de candidați care au lipsit, 56 s-au aflat în izolare și 6 erau spitalizați sau în carantină.

Doi dintre elevi care ar fi trebuit să susțină examenul la una dintre 10 discipline au fost depistați cu temperatură mai mare de 37.3 grade. Aceștia vor susține examenul în sesiunea specială, care va începe pe 8 iulie.

59 de elevi au fost eliminați din sălile de examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Candidații ce au susținut examenele în sesiunea de BAC 2020 vor afla rezultatele înainte de contestații în data de 30 iunie. Acestea se vor afișa atât la avizierele de la unitățile de învățământ, cât și online, pe site-ul Ministerului Educației, la adresa bacalaureat.edu.ro.. Numele și prenumele elevilor vor fi anonimizate.

Ce subiecte au picat la ultima probă de la BAC 2020

Subiecte și barem de corectare InformaticăBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

 

BAC 2020 Proba la alegere a profilului

Absolvenții claselor a XII-a susțin în data de 25 iunie 2020 ultima probă a examenului de Bacalaureat 2020, proba la alegere a profilului. Elevii au avut de ales materii în funcție de profil, filieră și specializare.

Cei de la la profilul real, specializările mate-info și științe ale naturii au putut opta pentru Informatică.

Anatomie și fiziologie umană sau Biologia vegetală și animală au fost două dintre materiile pe care le puteau alege candidații care au urmat studiile liceale la profilul real.

Elevii de la profilul real, profilul militar și filiera tehnologică au putut opta la această probă pentru Fizică.

Cei de la filiera teoretică, profilul real și cei de la filiera vocațională (profilul resurse și protecția mediului și profilul tehnic) puteau alege Chimie.

La profilul uman, filiera tehnologică (profilul servicii) și filiera vocațională (profilul artistic, pedagogic, educație fizică și teologic), elevii au avut de ales între Economie, Psihologie, Geografie sau Logică și argumentare.

Candidații de la profilul uman, specializarea filologie și științe sociale, au putut alege proba la Sociologie sau cea la Filosofie.

Barem subiecte BAC 2020 Matematică

Barem Mate-info

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Barem Științe ale Naturii

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Barem Filiera Tehnologică

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Barem Profil Pedagogic

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Subiecte BAC Matematică 2020

Elevii au primit subiecte diferite, în funcție de filiera, profilul și specializarea urmată în liceu:

  • programa Matematică M1 -mate-info pentru filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică şi pentru filiera vocaţională, profilul militar, specializarea matematică-informatică;

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

  • programa Matematică M2 – Științele Naturii pentru filiera teoretică, profilul real, specializarea ştiinţe ale naturii;

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

  • programa Matematică M2 – tehnologic pentru filiera tehnologică: profilul servicii, toate calificările profesionale; profilul resurse naturale şi protecţia mediului, toate calificările profesionale; profilul tehnic, toate calificările profesionale;

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

  • programa Matematică M3 – pedagogic pentru filiera vocaţională, profilul pedagogic, specializarea învăţătore-educatoare.

Barem subiecte BAC 2020 Istorie

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Subiecte BAC Istorie 2020

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

BAC 2020 la Matematică și Istorie

Elevii continuă examenul de Bacalaureat cu proba obligatorie a profilului. Absolvenții care au studiat profilul real, pedagogic și servicii susțin proba la Matematică, iar cei de la profilul uman, filiera vocațională și filiera teologică susțin proba la Istorie.

Subiectele la BAC 2020 respectă programa elaborată de Ministerul Educației. Vor fi trei subiecte, fiecare valorând 30 de puncte. Din oficiu vor fi acordate 10 puncte.

Acestea se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare şi se stabilesc ţinându-se seama de următoarele criterii:

a) să fie în concordanţă cu programele şcolare şi cu programele de bacalaureat, aprobate şi publicate de MECTS;

b) să fie proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaţilor de analiză, de sinteză, de generalizare şi abstractizare din partea candidaţilor;

c) să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate. Să aibă grad de complexitate corespunzător conţinutului programelor de bacalaureat, pentru a fi tratate în timpul stabilit. Totodată, să solicite demonstrarea competenţelor prevăzute în aceste programe;

d) să permită tratarea lor în timpul acordat candidaţilor pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore;

BAC 2020 la Limba Maternă

Absolvenții de liceu care au urmat studiile liceale într-o limba a minorităților naționale susțin marți, 23 iunie 2020, proba la Limba maternă. Aceștia vor da examen la limba maghiară, sârbă, slovacă, turcă, ucraineană, italiană, germană sau croată.

Subiectele vor respecta programa elaborată de Ministerul Educației. Examenul va fi structurat pe trei subiecte, fiecare valorând 30 de puncte. Din oficiu vor fi acordate 10 puncte. Elevii vor începe examenul la ora 09.00 și vor avea trei ore la dispoziție pentru a rezolva cerințele de pe foaia de examen.

Model de subiect pentru Limba Maternă la BAC 2020

Model de subiect la limba italiană

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Model de subiect la limba germană

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Model de subiect la limba maghiară

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Un singur candidat a avut temperatură peste 37,3 și nu a dat examen la română

După prima probă a examenului de Bacalaureat 2020, Ministerul Educației a anunțat că un singur elev a fost depistat cu o temperatură mai ridicată decât cea admisă. Acesta va putea participa la sesiunea specială din 6 iulie 2020.

De asemenea, alți 46 de candidați s-au aflat în izolare, iar alți 5 în carantină/spitalizați.

La prima probă a examenului de Bacalaureat au fost prezenți 134.831 de candidați, în timp ce 3.643 de candidați au absentat. Dintre aceștia, 85 de candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Ei nu vor mai avea voie să dea examenul în următoarele două sesiuni, potrivit Libertatea.ro.

Barem subiecte română BAC 2020 – Profil real

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Barem subiecte română BAC 2020 – Profil uman

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Subiecte BAC română 2020

Atât pentru profilul uman, cât și pentru profilul real, subiectele BAC 2020 la română au fost aceleași. Singura diferență a fost la subiectul al III-lea, unde a picat comedia, însă cerința a fost diferită.

Absolvenții de la profilul uman au avut ca subiect „particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o comedie studiată”. Absolvenții profilului real au avut „particularitățile unei comedii studiate” potrivit Libertatea.ro.

La Subiectul I, punctul A, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe, pe baza unui un fragment din “Amintiri despre G. Călinescu”, de Mircea Banu.

La Subiectul I, punctul B, absolvenții de clasa a XII-a, au avut de redactat un text de minim 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă mass-media contribuie la crearea imaginii unei persoane publice.

La subiectul II, elevii au avut de prezentat perspectiva narativă din textul “Arhanghelii”, de Ion Agârbiceanu.

La subiectul III, candidații au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularităţile unei comedii studiate/ particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o comedie studiată.

Subiecte profil real

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Subiecte profil uman

BAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utileBAC 2020. Subiecte, barem de corectare, informații utile

Organizarea Bacalaureatului 2020 în contextul COVID-19

Din cauza pandemiei de COVID-19, examenele naționale de Bacalaureat se vor desfășura anul acesta după anumite măsuri de siguranță, menite să prevină răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Astfel, accesul elevilor în săli va fi permis până la ora 08.30, iar probele vor începe la ora 9.00. La intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura de cadrele medicale ce vor asigura asistenţa medicală.

Fiecare unitate de învățământ va asigura materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc).

Se va realiza curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune). De asemenea, vor fi șterse clanţa uşii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide.

În toate spaţiile în care se vor desfăşura activităţi cu elevii vor fi afişate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare şi de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2.

Intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă şi spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învăţământ, semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat.

Se va asigura existenţa, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar.

În sălile de clasă elevii vor fi așezați la o distanță, pe rânduri și între rânduri, de 2 metri unul față de celălalt.

Pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite şi, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii). Astfel, cunoaşterea şi intrarea/localizarea vor fi asigurate, fără a parcurge toată suprafaţa sălii. Personalul didactic/asistenţii care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.

Citește online gratuit noul număr al revistei Unica

Reguli pentru examenele la BAC 2020

Candidații la BAC 2020 nu au voie să intre în sălile de examen cu telefoane mobile, căști audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare. De asemenea, nu vor avea ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri. Sunt interzise și formularele, memoratoarele, notițele, însemnările, rezumatele, ciornele, lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor. Acestea vor fi lăsate în sala de depozitare stabilită de comisia de Bacalaureat în acest scop.

Absolvenții de liceu nu au voie să vorbească între ei sau cu exteriorul. Le este interzis să copieze. Nu au voire să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale.

Cei care nu respectă aceste reguli vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu. Nu va fi relevant dacă materialele au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane. Nici dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Reguli pentru rezolvarea subiectelor

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, elevii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, vor participa la proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800.801.100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 25 iunie, între orele 8:00 – 16:00.

Premieră la BAC 2020. Rezultatele vor fi anonimizate

Pentru prima oară în istoria examenului, rezultatele la BAC 2020 vor fi anonimizate, pentru a respecta regulile cu privire la confidențialitatea datelor. Această metodă a fost introdusă chiar în timpul examenelor de Evaluare Națională 2020. Elevii au primit, la proba de Matematică, un cod unic în dreptul căruia vor fi publicate notele și mediile lor.

Decizia vine după ce Autoritatea pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal ar fi cerut Ministerului să respecte regulamentul GDPR.

Bacalaureat 2020. Calendarul oficial

Examenul de BAC 2020, sesiunea iunie-iulie, se va desfășura după următorul calendar:

22 iunie 2020 – Limba și literatura română – proba E; a) probă scrisă

23 iunie 2020 – Limba și literatura maternă – proba E; b) probă scrisă

24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E; c) probă scrisă

25 iunie 2020 – Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E; d) probă scrisă

30 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12.00. Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16.00 – 20.00;

1 iulie 2020 – Depunerea contestațiilor în intervalul orar 08.00 – 12.00;

1 – 4 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor;

5 iulie – Afișarea rezultatelor finale.

Rezultatele la Bacalaureat 2020 vor fi publicate la avizierele unitățililor de învățământ și pe EDU.RO

Vezi subiectele la Matematica la BAC 2020 și subiectele la Istorie la BAC 2020

Sesiune specială Bacalaureat 2020

Pentru elevii care nu au participat la prima sesiune de la BAC 2020 din cauza faptului că au avut temperatura mai mare de 37,3 grade, s-au aflat în izolare/ carantină sau din alte motive de sănătate, va fi organizată o sesiune specială a examenului de Bacalaureat 2020, în luna iulie.

„În cazul elevilor care în dimineaţa probei scrise la intrarea în unitatea de învățământ-centru de examen prezintă o temperatură peste pragul de 37,3 ˚ C, procesul de măsurare a temperaturii va fi reluat, de două-trei ori, la interval de 2 – 5 minute. Ei nu vor intra direct în izolare, ci vor fi îndrumaţi către medicul de familie. Dacă nu vor putea participa la această sesiune de examen, vor putea participa în etapa specială de examen la care prima probă scrisă va fi pe 6 iulie”, a declarat Secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Luminița Barcari.

Calendar sesiune specială BAC 2020

Absolvenții de liceu care nu au putut participa la prima sesiune de Bacalaureat, se vor putea înscrie la finalul lunii iunie pentru sesiunea specială. Programul este următorul:

29 iunie – 3 iulie – înscrierea candidaţilor;
6 iulie – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă
7 iulie – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
8 iulie – proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă
9 iulie – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
10 iulie – afişarea rezultatelor (ora 12,00)
10 iulie – depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 – 19,00)
12 iulie – afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00)

Cum au fost echivalate probele orale și digitale la BAC 2020

Ministerul Educației și Cercetării a emis metodologia de echivalare/recunoaștere a nivelurilor de competență din cadrul probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale pentru examenul național de Bacalaureat 2020.

Nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă s-a stabilit în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la disciplinele respective.

Astfel, prin recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă, în clasele a IX-a – a XII-a, candidaților li s-au acordat trei niveluri de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă.

Nivelul de competență digitală s-a stabilit calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de acesta la disciplina tehnologia informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a.

Candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au avut dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare la disciplinele respective. Aceeași regulă se aplică și pentru certificarea competențelor digitale.

Sursă foto: Libertatea, Shutterstock.com

Vezi subiectele la matematică la BAC 2022!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton