Un bărbat a murit, iar iubita lui e în stare gravă, după ce au dezinfectat casa de teama virusului SARS-CoV-2

.
Vacanța unui cuplu din Bacău s-a sfârșit tragic, după ce au încercat să dezinfecteze casa închiriată, de teama noului #coronavirus. Bărbatul a murit, iar femeia se află în stare gravă din cauza produselor de curățenie folosite. 

Cuplul a închiriat o casă în comuna comuna Moldova Suliţa, din judeţul Suceava, pentru a-și petrece vacanța acolo. De teama infecției cu virusul SARS-CoV-2, cei doi au încercat să dezinfecteze locuința, dar din cauza substanțelor li s-a făcut rău. Femeia a sunat la 112 pentru a cere ajutor, iar o ambulanță i-a transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc. Cei doi prezentau tulburări digestive severe, potrivit adevărul.ro.

Citește online gratuit numărul de iunie al revistei Unica

Cu suspiciunea de toxiinfecţie alimentară, cuplul a fost internat la Secţia de Boli Infecţioase. La scurt timp, bărbatul în vârstă de 60 de ani a făcut stop cardio-respirator, iar medicii nu au reușit să-l salveze. Directorul spitalului susține că pacientul ar fi fost bolnav cronic. Se pare că acesta avea o afecțiune hepatică și una pulmonară.

Citește și: Niciun dezinfectant nu te mai protejează de boli. Care este explicația

Femeia, în vârstă de 53 de ani, se află acum internată la Spitalul Suceava în stare gravă. Medicii iau în calcul faptul că tragedia s-a produs din cauza unei intoxicații cu clor, provenit din substanțele dezinfectante pe care cei doi le-au folosit să spele casa inchiriată.

Celor doi li s-au recoltat probe toxicologice și se așteaptă rezultatele.

Sursă foto: 123rf.com

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton