Must have de sezon: căciula rusească

.

Ai văzut-o în videoclipuri, în reviste sau pe stradă, dar nu ai idee de unde o poţi cumpăra şi la ce o poţi purta? Ei bine, una dintre cele mai în vogă piese vestimentare…
… ale sezonului rece, căciula din blană de inspiraţie rusească, este de găsit şi în România.

Iar dacă te gândeşti că iarna se apropie de sfârşit, nu este o problemă. Mai mult decât practică, căciula cu urechi este înainte de toate, o marcă a stilului care va continua să fie în tendinţe şi în zilele de primăvară. Iar pentru asta, este suficient să observi combinaţiile vestimentare ale lui Lily Allen, Rihannei, Madonnei sau Iuliei Vântur.

Stiluri, modele, culori

Deşi designul rămâne acelaşi, în funcţie de materialele din care este confecţionată, dar şi de artificiile ce ţin de croială, căciula de inspiraţie rusească poate fi sport sau elegantă.

Realizată din blană, în combinaţie cu un material textil (fâş, piele sau stofă), în culori şi cu imprimeuri variate, cu buzunare, capse sau fermoare, căciula devine un accesoriu potrivit unei ţinute sport, în timp ce un exemplar confecţionat intergal din blană, naturală sau artificială este reprezentativ pentru stilul casual chic.

Dacă vrei să fii în tendinţe şi să porţi o piesa must have a acestui sezon, achiziţionează neapărat o căciulă albă sau bej.

Eşti nonconformistă şi îţi place să ieşi în evidenţă? Cumpără o căciulă din blană într-o nuanţă tare, neon: ciclam, orange sau galben, precum cele din colecţia designerului american Michael Kors.
Must have de sezon: căciula rusească

Unde o porţi şi cu ce o asortezi

Pentru că versatilitatea este una din caracteristicile sale de bază, căciula de inspiraţie rusească  poate întregii aproape orice ţinută, independent de stilul pe care îl abordezi în mod normal – sport, casual, chic sau funky.

Preferinţa personală, inventivitatea şi bunul gust, precum şi alte surse de inspiraţie sau tendinţe, îţi dictează exact ce piese vestimentare sunt potrivite accesoriului din blană.

De la paltoane lungi sau scurte, la geci de fâş sau de piele, jeanşi şi rochiţe, cizme, botine, ghete sau chiar pantofi, căciula din blană cu urechi este uşor de asortat.

Dacă eşti suficient de îndrăzneaţă, precum Lily Allen (care a purtat căciula cu o jachetă Chanel), o poţi combina şi cu piese ceva mai elegante, precum un taior sau o rochie cu o croială office.

Totuşi nu exagera! Nu accesoriza ţinutele de cocktail sau de seară cu o asemenea căciulă. Ea este potrivită unui mediu relaxat.
Must have de sezon: căciula rusească

Ce trebuie să ştii înainte de a merge la shopping

În funcţie de bugetul pe care eşti dispuă să îl aloci, poţi alege între căciuli din blană naturală sau artificială sau în combinaţie cu material textile.

Preţul de pornire pentru un asemnea accesoriu este de 50 lei, dar în funcţie brand, dar şi de natura şi calitatea blănii, poate creşte până la 1500 de lei;

Unde găseşti căciuli din blană artificială? În România, poţi încerca la Debenhams, New Yorker sau chiar  în incinta unui hypermarket, iar dacă ai drum în străinătate, nu rata magazinele Top Shop sau H&M.

Informaţiile de pe etichetă sau preţul ridicat nu garantează calitatea şi autenticitatea produsului. Aşa că, dacă îţi doreşti un exemplar din blană naturală, mergi la un magazin special de blănuri.
Must have de sezon: căciula rusească
New Yorker – 59,90 lei                   Debenhams – 135 lei                       La Redute – 189,99lei

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton