Premieră la Evaluarea Națională 2020. Rezultatele vor fi anonimizate

.
Ministerul Educației a decis să nu mai afișeze rezultatele la Evaluare Națională și Bacalaureat cu numele elevilor, ci cu un cod unic. Măsura a fost luată pentru a păstra confidențialitatea datelor cu caracter personal. 

Pentru prima dată în istoria examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională, numele elevilor nu va mai fi afișat public pe lista rezultatelor de la școală sau pe site-ul Ministerului Educației. Decizia vine după ce Autoritatea pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal ar fi cerut Ministerului să respecte regulamentul GDPR. Totodată, mai mulți părinți ai elevilor nu și-au dat acordul pentru prelucrarea datelor copiilor, după prima probă de la Evaluarea Națională 2020.

Citește online gratuit numărul de iunie al revistei Unica

Rezultate anonimizate la Evaluarea Națională 2020 și Bac

Miercuri, la proba de Matematică, absolvenții de gimnaziu care s-au prezentat la Evaluarea Națională 2020, au primit un cod unic, pe care îl vor folosi să afle rezultatele la examen. Măsura aceasta a fost luată pentru a respecta prevederile europene cu privire la protecția datelor personale, după ce mai mulți părinți nu au fost de acord să fie prelucrate datele copiilor lor.

„La prima probă, au primit o declarație pe care părintele ar fi trebuit să o completeze, pentru că acești elevi, absolvenții de clasa a VIII-a, încă sunt minori. Deci, părintele trebuia să fie de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal și pentru că au fost foarte mulți părinți care nu și-au dat acordul, am ales să luăm o decizie la nivel de sistem, de minister, astfel încât să anonimizăm numele și prenumele. Legea educației naționale prevede că rezultatele acestor examene sunt publice, dar rezultatele înseamnă, de fapt, notele pe care copilul le ia la fiecare probă și media”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Educației, Luminița Barcari, pentru Digi24.

Citește și: Evaluare Națională 2020. Probe și subiecte pentru absolvenții de clasa a 8-a

Cum va fi folosit codul unic de către elevi

Afișarea rezultatelor la Evaluare Națională 2020 se va face pe 22 iunie 2020, iar la avizier, în fiecare școală, părinții și copiii vor găsi o listă cu notele și mediile obținute, numai că în loc de nume va fi trecut acel cod primit de elevi după proba de matematică. În același mod vor fi afișate rezultatele și online, pe site-ul edu.ro, ce aparține Ministerului Educației. Elevii vor trebui să se identifice singuri, în baza codului unic.

Dacă bilețelul cu codul va fi pierdut între timp, aceștia pot solicita să li se comunice din nou codul. Școala are evidența în catalogul Centrului de examen.

Rezultatele la Evaluarea Nationala 2020 se afișează pe 22 iunie.

Sursă foto: Shutterstock.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton