Cel mai probabil, pisica Papille, în vârstă de nouă ani, s-a infectat de la proprietarii ei, aceștia fiind la rândul lor testaţi pozitiv cu COVID-19.
„Nu ştiam ce era în neregulă cu ea. Mamei mele i s-a părut ciudat că Papille prezenta aceleaşi simptome ca un om bolnav: oboseală, tuse şi episoade de letargie. Ne-am spus că poate era vorba despre COVID-19. Părea puţin probabil, dar era totuşi posibil”, a spus Brian, proprietarul felinei.
Și așa a fost. Papille a fost testată la una dintre principalele facultăţi de medicină veterinară din Franţa, aflată la periferia sud-estică a Parisului, iar rezultatele au arătat că felina se infectase cu noul coronavirus.
Citește ediția de iunie a revistei Unica. O găsești AICI.
„Cazurile de transmitere de la om la animal nu reprezintă ceva imposibil, dar sunt foarte rare. Nu cunoaştem cazuri de oameni care să fi fost infectaţi de animale de companie”, a declarat Renaud Tissier, directorul ştiinţific de la Şcoala Naţională de Medicină Veterinară Alfort, potrivit Agerpres.