Cum îţi păcăleşti creierul să mănânci mai sănătos

.

Creierul uman conduce întreaga activitate a organismului. Toxcmai de aceea, el este cel care ne convinge să stricăm dieta, să dăm iama în prăjituri când suntem stresaţi şi să sărim peste mese. Iată câteva trucuri care îţi păcălesc creierul să mănânce mai sănătos!

Foloseşte o furculiţă mai mare

În mod paradoxal, o furculiţă mai mare îţi păcăleşte creierul că a mâncat foarte mult. Sistemul nostru nervos reacţionează cu un fel de întârziere la stimulii vizuali şi de aceea ni se întâmplă de multe ori să mâncăm foarte mult, deşi nu ne era foarte foame. O furculiţă mai mare convinge creierul că am consumat o porţie la fel de mare de mâncare, deşi cantitatea efectivă de hrană este aceeaşi.

Ţine mâncare sănătoasă la îndemână

Deşi sună ciudat şi surprinzător, dacă te uiţi la fructe şi legume proaspete în timp ce înfuleci o porţie uriaşă de cartofi prăjiţi cu maioneză, s-ar putea să nu termini tot ce ai în farfurie. Trucul este să ţii mâncare sănătoasă la îndemână, ca data viitoare când mesteci de zor paste, pizza sau cotlete de porc cu cartofi prăjiţi, să simţi „privirea” merelor şi morcovilor în ceafă. Dacă începi să te simţi vinovat încă de când mănânci ceva nesănătos, nu vei mai fi nevoit să trăieşti cu vina după o porţie întreagă.
Citeşte şi Dietă: Care sunt capcanele alimentelor dietetice
„CONCURS: In martie un IPad mini poate fi numai al tau! Intră şi căstigă! on.fb.me/XeIJVO

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton