Invata sa prepari niste aperitive delicioase din inele de ceapa prajite.
Ingrediente:
►2 cepe medii
►190 g făină
►o lingură praf de copt
►375 ml apă minerală
►ulei pentru prăjit
►sare
►piper
Încearcă şi reţeta noastră de orez cu legume
1. Într-un vas, se amestecă făina, cu praful de copt, sarea și piperul. Apoi, se adaugă, puțin câte puțin, apa minerală amestecând după fiecare adăugare.
2. Se curăță ceapa și se taie felii groase de 3 cm care se desfac apoi în inele.
3. Într-o tigaie, se pune suficient ulei pentru a avea o baie de ulei și cu furculița se trec inelele prin aluatul cu apă minerală.
4. Se prăjesc în baia de ulei încins și se scot pe hârtie absorbantă.
Dacă ești în pană de idei, avem și niște rețete de aperitive de post!