După ce Viorel Cataramă a declarat că vrea să se autoinfecteze cu coronavirus, pentru a demonstra că nu este atât de peroculos, soția sa, medicul Adina Alberts, și-a luat fetița și a plecat de acasă.
Adina Alberts a explicat că își susține soțul în această inițiațivă, dar că se va muta împreună cu fetița lor de acasă pentru o perioadă. Medicul a postat un mesaj pe contul de socializare în care și-a explicat decizia
„Între medic și soție, le aleg pe amândouă! Dar pe rând, pentru următoarea perioadă. Și nu mi-e ușor. De zece ani merg braț la braț cu un om puternic. Eu, Adina Alberts, sunt medic. El, Viorel Cataramă, este economist
Împreună suntem o familie unită, dar separat suntem produsul profesional al multor ani investiți în domeniile pe care ni le-am ales. Eu cu convingerile, motivațiile și aspirațiile proprii. El cu certitudinile și deciziile lui. În orice familie există divergențe de opinie. Și consider că trebuie să avem înțelegere față de partener, să încercăm să respectăm voința acestuia chiar dacă suntem total împotriva demersului ales.
Ați auzit probabil că Viorel Cataramă dorește să se infecteze cu COVID-19 pentru a arăta tuturor că „am făcut din țânțar armăsar”. Eu sunt total împotriva unei astfel de abordări. Încă nu ne cunoaștem îndeajuns inamicul. Încă nu avem definit un medicament eficace. Este ceva nou, perfid, instabil. Riscul e prea mare.
Chiar dacă cercetările mele frenetice în a găsi, de fapt în a intui soluții rapide anti-Covid, m-au condus către niște descoperiri surprinzătoare care m-au făcut să mă întreb dacă lumea medicală mondială chiar „e sănătoasă la cap” (dacă îmi permiteți un limbaj colocvial) și, chiar dacă toți am început să simțim că parcă ceva nu este în regulă cu această pauză mondială impusă, totuși cred că noi nu trebuie să fim subiecți în astfel de experimente.
Ca medic, am văzut coronavirusul ca o amenințare asupra oamenilor – pe care am jurat să-i protejez și să-i ajut. Viorel Cataramă a ales să privească pandemia de SARS-CoV-2 ca o amenințare asupra economiei. Și vrea să dovedească tuturor că are dreptate supunându-se unui experiment riscant.
Așa că drumurile noastre se despart pentru o perioadă. Știu că ne va fi foarte greu, dar nu pot trece peste menirea mea de medic, de mamă și de fiică. O perioadă mă voi muta de acasă, împreună cu fetița noastră, astfel încât să nu ne expunem acestui virus. Determinarea lui de a demonstra că poporul român nu merită să primească „marea foamete” cu brațele deschise l-a făcut să ia această decizie. Cu sufletul îndoit, îi admir acest simț al dreptății” - a scris Adena Albert în mediul online.
După ce Viorel Cataramă a declarat că vrea să se autoinfecteze cu coronavirus, pentru a demonstra că nu este atât de peroculos, soția sa, medicul Adina Alberts, și-a luat fetița și a plecat de acasă.