Cercetătorii de la Harvard: „Nu scăpăm de pandemie până în 2022”

.

După renunţarea la izolarea socială, infecţiile cu coronavirus ar putea reizbucni într-un mod mult mai violent, arată un model matematic al Şcolii de Sănătate Publică ”T.H. Chan” din cadrul Universităţii Harvard. Așadar, ar putea fi necesară prelungirea sau reintroducerea restricţiilor în următorii doi ani, până în 2022.

„Infecțiile se răspândesc atunci când există două lucruri: persoane infectate și persoane sensibile. Cu excepția cazului în care există imunitate colectivă, majoritatea populației este încă susceptibilă să facă boala. Estimarea că pandemia va lua sfârşit în vara anului 2020 nu este în conformanță cu ceea ce știm despre răspândirea infecțiilor”, a declarat Marc Lipsitch, profesor de epidemiologie la Harvard și coautor al studiului, potrivit theguardian.com.

Un alt scenariu prezentat de oamenii de știință arată o reapariție a virusului în 2025, în absența unui vaccin sau a unui tratament eficient.

Citeşte şi: Primul caz de transmitere a coronavirusului de la pacienți morți la cei vii. Persoana infectată a murit

Oamenii de știință insistă că nimeni nu cunoaşte răspunsurile la întrebări importante privind protecţia naturală: nu se ştie dacă pacienţii vindecaţi de COVID-19 devin complet imuni la coronavirus și nici cât timp durează imunitatea. Testele care pot oferi indicii prin detectarea anticorpilor abia încep să apară pe piaţă, iar multe dintre ele nu pot da rezultate 100% corecte.

Toate aceste incertitudini i-au determinat pe cercetătorii să modeleze diferite estimări ale imunităţii, ale dispariţiei infectării în sezonul cald şi ale distanţării sociale pentru a face predicţii privind răspândirea coronavirusului pe viitor. Toate simulările – atât cele cu o singură perioadă de izolare socială, cât şi cu intervale intermitente de izolare – indică faptul că după ridicarea restricţiilor va creşte din nou numărul de cazuri de contaminare.

Citeşte şi: Cum a luat coronavirusul o femeie aflată în izolare de trei săptămâni. N-a avut contact cu nimeni

Scenariul cel mai pesimist este cel în care distanţarea strictă, într-o etapă timpurie a epidemiei, nu este urmată de controale. În acest caz, ar urma un val foarte mare de îmbolnăviri la iarnă, aşa cum s-a întâmplat şi în epidemia de gripă din 1918, când s-a infectat un sfert din populaţia mondială şi au murit 100 de milioane de oameni.

Modelul de la Harvard aevidențiat şi consecinţele izolării excesive. O perioadă de blocaj social şi economic de 20 de săptămâni ar reduce atât de eficient propagarea virusului încât nu s-ar crea practic nicio imunizare a populaţiei, iar asftel următorul vârf al epidemiei ar fi mai accentuat.

Cercetătorii indică modalităţi prin care sistemele de sănătate publică pot ameliora perspectivele: mai multe teste pentru diagnosticare, urmărirea riguroasă a contactelor, creşterea capacităţilor de terapie intensivă în spitale, tratamente eficiente pentru COVID-19 şi mai ales disponibilitatea unui vaccin împotriva coronavirusului.

sursa foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton