După ce Suceava a intrat în carantină totală, oamenii se întreabă acum dacă și Bucureștiul se va afla în aceeași situație. Ministrul de Interne Marcel Vela a vorbit, la Digi 24, despre acest subiect.
Potrivit lui Vela, decizia de a carantina Suceava s-a luat după o analiză amplă și după ce au fost consultați mai mulți specialiști.
De asemenea, el a precizat că în prezent nui există niciun proiect de a închide o altă localitate.
„Decizia de a carantina Suceava a fost luată după o analiză amplă. Decizia nu o iau eu pentru că aș putea fi subiectiv sau aș putea greși. Sunt proceduri clare științifice, luate împreună cu medici epidemiologi, infecționiști, cu ceilalți colegi care să facă analize de perspectivă cu Institutul de Sănătate și cu Ministerul Sănătății. Se fac proiecte, evaluări, estimări, pentru a analiza perspectiva extinderii infecțiilor”, a explicat ministrul de Interne.
„Preventiv, pentru a nu se ajunge în situații gen Italia sau alte state care nu au oprit la timp această extindere, împreună luăm decizia și eu emit ordonanța militară, dar nu singur, ci cu specialiștii”, a mai spus el.
„În București nu pot estima acum că se închide sau nu, sunt reguli foarte clare. Nu există azi vreun poriect, pot să vă garantez că nu vom închide mâine – poimâine o altă localitate. Aceste lucruri, dacă se vor face, doar în funcție de cazurile înregistrate”, a subliniat Marcel Vela.