Îndrăgitul actor Robert De Niro (76 de ani) a distribuit în mediul online un video în care îi îndeamnă pe oameni să stea în case, în contextul pandemiei de coronavirus.
Robert De Niro a postat pe rețelele de socializare, pe pagina fun clubului Quentin Tarantino, un clip video în care îi roagă și îi îndeamnă pe oameni să se izoleze la domiciliu pentru a evita răspândirea coronavirusului. Actorul subliniază că statul acasă este important atât pentru binele lor, cât şi pentru binele celor dragi.
„Noi toţi trebuie să stăm acasă. Trebuie să oprim răspândirea acestui virus şi putem face asta împreună. Nu doar pentru a ne proteja pe noi, ci şi pentru a-i proteja pe ceilalți, pe persoanele în vârstă pe care le iubim. Vă rog!”, a spus Robert De Niro în clip.
Apoi, actorul a încheiat în stilul său caracteristic, plin de umor, prin cuvintele „Sunt cu ochii pe voi!” amintindu-le astfel privitorilor de personajul lui celebru din „Meet the Parents“.