Nu foloseşte mănuşi. Nici în rolurile de criminal din „Killing Time” sau „Tom şi Jerry”, nici în viaţa reală. Are o sinceritate dezarmantă şi un umor subtil. Şi o fragilitate bine disimulată, aş adăuga. Chiar dacă va trebui să mă ucidă după ce scriu asta.
E killerul numărul unu în filmul regizat de el, „Killing Time”şi killerul Tom în piesa „Tom şi Jerry”, tradusă şi regizată tot de el. Ambii criminali sunt daţi în urmărire generală în această perioadă. Pe marile ecraneşi la Teatrul Metropolis din Bucureşti. În plus, îl poţi vedea în rol de actorîn „Opossites Atract” şi „Zaruri şi cărţi”, la Metropolis, şi în rol de regizor al piesei „Colibri”, la Godot. Iată ce are de declarat Florin Piersic Jr., „il capo di tutti capi”,despre toate acestea dar şi despre întâlnirea cu Shia LeBeouf pe platourile de filmare de la „The Necessary Death of Charlie Countryman”. Care a fost feedbackul la Festivalul de Film de la Varşovia, unde ai participat cu filmul “Killing Time”? N-am ajuns la Varşovia, filmam la „Evadarea” lui Andrei Gruzniscki. Dar ştiu că, după proiecţie, prima întrebare adresată producătorilor a fost: „Are you guys from the mafia?”
Câte ore aţi filmat? Patru zile încontinuu, câte zece ore pe zi.Ne întâlneam dimineaţa şi terminam seara. Aveam un program foarte clar făcut în funcţie de lumină, pentru că n-am filmat în ordinea întâmplărilor din film. Cât are cel mai lung cadru? Cam 20 de minute. Exact ăsta e pariul într-un regim ca ăsta, pentru că orice fisură se simte. Și neavând posibilitatea să tai cu foarfeca, trebuie să o iei de la început. Am funcţionat bine din punctul ăsta de vedere şi mai ales Cristi Gutău, partenerul meu din film. Cum îţi omori timpul dacă trebuie să stai undeva să aştepţi? Citesc. Pun ochelarii şi citesc. De trei săptămâni port ochelari. Mi s-a spus clar, bătrâneţea. (râde) Pe 15 februarie ai avut premiera la piesa “Tom şi Jerry”… E o piesă tradusă acum 12 ani. La ora aia trebuia să joc Jerry. Nu mă vedeam făcând regie. Căutam un regizor care să o monteze. Acum joc Tom pentru că nu mai am vârsta. Tom şi Jerry sunt doi ucigaşi plătiţi, cred că-ţi sună familiar din „Killing Time”. Tocmai asta e ironia, că amândouă proiectele apar în acelaşi timp. Ai filmat cu Shia LaBeouf la “The Necessary Death of Charlie Countryman”? Cum ţi s-a părut tipul? Arogant. E ceea ce se numeşte un actor de metodă. Era foarte implicat în munca lui şi destul de trăirist.
Citeşte un interviu incitantcu Florin Piersic Jr. în Unica de martie, care apare pe piaţă pe 23 februarie. Filmul „Killing Time” are premiera în cinematografe pe 1 martie.