Harvey Weinstein, găsit vinovat de viol și hărțuire sexuală

.
Harvey Weinstein a fost găsit vinovat de hărțuire sexuală de gradul întâi și viol de gradul al treilea de către un tribunal din New York. La alte trei capete de acuzare, precum viol și agresiune sexuală de gradul unu, acesta a fost găsit nevinovat.

Juriul format din șapte bărbați și cinci femei a avut nevoie de cinci zile pentru a da verdictul. Aceștia au găsit acuzatul vinovat de hărțuire sexuală de gradul unu după ce a forțat-o pe Miriam Haley, asistentă de producție, să îi facă sex oral. Acesta riscă pedeapsa cu închisoarea de la cinci la 25 de ani.

Miriam Hayley i-a fost prezentată producătorului de film în 2004, la premiera europeană a filmului „Aviatorul / The Aviator”, iar ulterior a lucrat împreună cu el pentru o emisiune TV produsă în New York. După ce Weinstein i-a făcut mai multe avansuri nedorite, Haleyi a acceptat să se întâlnească cu el la apartamentul său din Manhattan.

„De cum a intrat în apartamentul meu, m-a obligat să întrețin relații sexuale cu acesta. L-am refuzat, dar m-a obligat, folosind forța fizică, să îi fac sex oral”, a povestit ea.

De asemenea, juriul l-a găsit vinovat pe Weinstein vinovat de viol de gradul trei, după ce a violat o femeie al cărei nume nu a fost dezvăluit, într-un hotel din New York în anul 2013.

Pedeapsa lui Weinstein va fi hotărâtă ulterior de judecătorul James Burke, care prezidează dezbaterile.

Peste 80 de femei l-au acuzat public pe Weinstein, în vârstă de 67 de ani, pentru agresiuni sexuale. Valul de acuzații nu a dus numai la decăderea sa profesională, ci și la o serie de investigații criminale care au alimentat și mișcarea #MeToo.

Printre femeile care l-au acuzat pe Harvey Weinstein se află și Madonna. Cântăreața a povestit în ce circumstanțe a fost molestată de producătorul de film. 

Madonna a declarat că Weinstein flirta cu ea, deși era căsătorit, iar ea nu era interesată de o relație cu acesta. Artista a mărturisit că nu a fost deloc surprinsă de acest lucru, pentru că la Hollywood se cunoștea faptul că producătorul, foarte apreciat la acea vreme, se comporta așa cu femeile.

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton