Invata sa prepari o tarta cu branza vanilie si cirese ca la mama acasa dupa o reteta simpla si rapida. Ingrediente: ►200 g biscuiţi din cereale ► 120 g unt ► 500 g cremă de brânză ► 125 g iaurt ► 2 ouă ► 1 gălbenuş ► un vârf de sare ► 300 g cireşe ► 1 baton de vanilie ► 80 g zahăr
Încearcă şi reţeta noastră de tartă cu brânză şi iaurt
► Într-o tigaie în care s-a topit puţin unt se încălzesc biscuiţii, care se presară apoi în tava de copt, unsă cu restul de unt, se presează bine şi se pune la frigider să se răcească.
► Se mixează cireşele fără sâmburi într-un blender, se adaugă brânza, iaurtul şi zahărul, apoi seminţele de vanilie, gălbenuşul, ouăle şi un vârf de sare. Se amestecă bine, până se obţine o cremă densă, care se pune în tava cu biscuiţi. Se coace la bain marie, la 160°C, timp de 30 de minute. Tarta este gata când „tremură“ puţin dacă scuturi tava.
► Se lasă să se răcească 1 oră, în cuptorul cu uşa deschisă. Se decorează tarta cu cireşe şi se serveşte.