Pamela Anderson s-a despărțit de soț, la 12 zile de la nuntă

.
Pamela Anderson, în vârstă de 52 de ani, s-a despărțit de soțul ei, Jon Peters (74 ani), la doar 12 zile de când s-au căsătorit în secret.

Actrița a confirmat despărțirea pentru CNN: „Am fost emoționată de căldura cu care a fost întâmpinată uniunea mea cu Jon. Am fi foarte recunoscători pentru susținerea voastră în timp ce ne luăm puțin timp separat pentru a reevalua ceea ce vrem de la viață și unul de la celălalt”.

Pamela și faimosul producător din industria cinematografică s-au căsătorit pe 20 ianuarie, în cadrul unei ceremonii din Malibu. Cei doi au mai avut o relație în urmă cu 30 de ani și s-au reunit anul trecut.

Amândoi au mai fost căsătoriți de patru ori. Fostul star din „Baywatch” a mai fost măritată cu muzicienii Tommy Lee și Kid Rock și de două ori cu jucătorul de poker Rick Salomon.

Viața este o călătorie și iubirea este un proces. Cu acest adevăr universal în minte, am decis împreună să oprim formalizarea certificatului căsătoriei noastre și să ne punem încrederea în acest proces”, a mai spus Pamela Anderson.

Se pare că cei doi nu erau căsătoriți legal, întrucât nu au depus actele pentru certificatul de căsătorie înainte de ceremonia din Malibu.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Pamela și Jon Peters.
Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton