Andreea Antonescu a luat decizia finală. Artista a depus actele de divorț și și-a luat un avocat care să o reprezinte în instanță.
Andreea Antonescu s-a săturat să prelungească situația. Artista a anunțat încă din septembrie că-și dorește să divorțeze, însă soțul său nu a găsit timp să vină din America pentru a rezolva cu procedurile necesare, prin urmare Andreea a pus piciorul în prag și a depus actele de divorț: ”Hotărârile în viață le-am luat, în general, cu greu și după mult, mult timp de gândire. De cele mai multe ori am dat vina pe zodie… Dar și când m-am decis, când mi-am dat seama că nu mai sunt alte soluții, am continuat drumul realizând că nu am de ce să mă mai întorc. 2019 a fost un an greu, dar și plin de succes, în care am muncit foarte mult și am considerat că trebuie să mă dedic întru totul Siennei și muzicii.
Încă din septembrie, am anunțat că voi divorța la notar. Nu mi-am dorit tribunale, avocați, înfățișări și tot ceea ce implică acest proces, însă nu s-a putut altfel. Inițial, nu am știut de această variantă a divorțului prin neprezentare. Aici a fost problema, timpul, care nu s-a găsit să se meargă fizic la notar.
Am luat această decizie strict dintr-o datorie pe care simt că o am față de mine. Nu îmi place situația, dar am intrat în 2020 cu treburi neterminate de anul trecut. Când încep un lucru, vreau să îl duc până la capăt. Nu sunt genul de persoană care să abandoneze pe parcurs sau care să lungească situații care se pot rezolva rapid. Mi-am găsit un avocat care a început deja demersurile, iar actele au fost depuse”, – a declarat Andreea Antonescu pentru cancan.ro.
Andreea Antonescu și soțul său, Traian Spak, au împreună o fetiță, pe nume Sienna.