Poze: Ce bine arată Ellie White la două luni după naştere!

.

Ellie White nu are nici două luni de la naşterea băieţelului ei, dar a revenit deja la o formă de zile mari. Îţi place cum arată?

La nici două luni după naştere, Ellie White a revenit în sânul evenimentelor mondene mai frumoasă şi mai fericită ca niciodată. Artista afişează o siluetă de invidiat, pentru că a revenit deja la forma avută înainte de sarcină.

Şi are gusturi la fel de bune în materie de modă. Aseară, la un eveniment monden, clutchul violet a dat culoare întregii ţinute şi a spart combinaţia cromatică de crem şi negru, pe care artista a mizat la această apariţie publică.

EXCLUSIV: Ellie White – Intai botezul, apoi nunta

Ellie White a fost prezentă la lansarea unei noi clinici dentare unde s-a lăudat, ca şi celelalte vedete, cu dantura ei impecabilă. Alături de ea au fost Radu Mazăre, DJ Wanda, Bogdan Stelea, Mirela Stelea, Carmen Brumă, Valentina Pelinel, Mihaela Drafta şi alte vedete care au zâmbit la panou şi au aflat totul despre cele mai noi tratamente stomatologice realizate după standardele de la Hollywood.

Au aflat, astfel, de procedura de albire dentară folosită de celebrităţi precum Tom Cruise, Victoria Beckham, Eva Longoria, precum şi de tehnicile noi de perfecţionare a formei danturii prin faţete sau implant, la care se apelează la Hollywood.

ellie white

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton