Iuliana Luciu este o fire discretă, mai ales atunci când vine vorba de viața sa personală. Din acest motiv, multă lume crede că sora Nicoletei Luciu este singură și nu are partener. Care să fie, de fapt, realitatea?
Iuliana Luciu, în vârstă de 32 de ani, a vorbit deschis și sincer despre situația sa sentimentală, însă a evitat să spună lucrurilor pe nume: „Da sau nu (n.r-dacă este singură). Eu despre relaţiile mele n-am vorbit şi nici n-o să vorbesc vreodată. Viaţa personală e viaţă personală, rămâne pentru mine şi nu interesează pe nimeni. Ah, la un moment dat, dacă sunt cu cineva şi voi fi văzută cu acea persoană, n-o să mă ascund. N-o să-i pun cagula pe cap, ca să nu-l vadă nimeni. O să-mi asum relaţia, dar n-o să vorbesc despre asta.(…) În relaţii mă plictisesc foarte repede. Dacă partenerul cu care sunt este o persoană super-plictisitoare, cu care nu am ce să vorbesc… Nu te gândi acum că vorbim despre filozofie, despre nu ştiu ce subiecte grele. Dar o simplă discuţie, fie ea şi banală, dacă mă plictiseşte, este foarte grav. Nu am răbdare. Nu pot să mai pierd timpul.” – a declarat Iuliana Luciu pentru Ok!Magazine.
Iuliana Luciu a vorbit, totodată, despre căsătorie și copii: „Eu îmi doresc ceva stabil, normal. Îmi doresc şi eu o familie, îmi doresc copii la un moment dat. Dar nu e greu să faci un copil. Ideea e să-l faci cu cine trebuie. Şi asta cu relaţia e la fel. Nu poţi să intri într-o relaţie doar de dragul de a fi cu cineva, ca să intri în rândul lumii. Bun, hai că fac nişte compromisuri, trec peste orice, mă plictiseşti, nu-mi place de tine, dar cu toate astea, hai să mergem mai departe, să intrăm în rândul lumii. Nu pot. La mine e în felul următor: dacă toată lumea o ia în stânga, eu o iau în dreapta. Mie îmi place să fiu altfel.” – a mai spus Iuliana Luciu pentru sursa citată.