Surprinde-ți bărbații din familie cu 5 cadouri speciale

.
Ești în pană de idei de cadouri pentru bărbați? Ceva ce va scoate la lumină copilul din ei va fi mereu apreciat. Iată câteva sugestii care vor fi, cu siguranță, la înălțime, la orice vârstă.

Cu toții ne-am săturat să primim cadouri total neinspirate și inutile. Iar când vine vorba despre bărbați, parcă nimic nu pare a fi original. Anul acesta, ai ocazia să te inspiri din aceste idei de cadouri pentru bărbați, apreciate de la mic la mare.

5 idei de cadouri pentru bărbați nostalgici

Bucuria sărbătorilor de iarnă ne retrimite în copilărie, oricât de înaintați în vârstă am fi. Iar cadourile de suflet, jucăriile pentru oameni mari potrivite și pentru cei mici, obiectele haioase, sculele și gadgeturile se numără printre acele daruri care aduc zâmbetul pe buze. Iată câteva idei de cadouri pentru bărbați mari și mici:

1. Trusa de traforaj

Cei mai trecuți prin viață au luat și note la școală pentru obiectele create cu așa ceva. Prin urmare, o întoarcere în timp cu o asemenea jucărie va fi apreciată, mai ales dacă el se numără printre cei pasionați de meșterit. În plus, dacă are copii sau nepoți, va avea cui să transmită pasiunea și, de ce nu, în fața cui să se laude cu priceperea sa.

2. Joc Rummy

E drept că s-au cam dus vremurile în care câțiva prieteni se strângeau în jurul mesei la un vin fiert și o canastă cu Rummy, în serile de iarnă. Dar ce-ar fi să le retrăiești, surprinzând plăcut cu o variantă modernă a bătrânului joc un bărbat drag din familia ta? S-ar putea să înceapă să le placă și celor mici.

3. Marocco sau Mikado

Dexteritatea sau, mai bine zis, lipsa ei, devine prilej de distracție în familie, de la 0 la 100 de ani. Bătrânul joc Marocco declanșează veselia cu un banal snop de bețișoare colorate. Este un joc de familie, în care e permis să râzi și de concentrarea lui tataie, și de seriozitatea și încrâncenarea piticilor din neam.

4. Armată sau Western?

Deși poate părea incredibil, înainte ca filmele SF și jocurile online cu soldați și strategii de luptă să facă furori pe la noi, existau jocuri care ridicau imaginația pe culmi. Soldățeii, fie ei din plumb, fie din plastic și, mai cu seamă, figurinele „indienilor” din celebrele filme stil western, împreună cu accesoriile aferente au devenit obiecte de colecție. Iar cine mai are așa ceva e norocos. Prin urmare, dacă găsești o asemenea comoară, nostalgicul din viața ta va fi fericit să o primească.

5. Mașini de colecție

Surprinde-ți bărbații din familie cu 5 cadouri speciale

Că tot veni vorba despre obiecte de colecție, cireașa de pe tort dintre aceste idei de cadouri pentru bărbați nostalgici și nu numai o reprezintă mașinile de colecție pentru adulți și copii deopotrivă. Este vorba despre replici oficiale ale modelelor auto emblematice. Sunt reproduceri la scară, realizate cu un realism și o calitate deosebite. De la modelele clasice care au făcut istorie, până la cele mai actuale mașini sport. Găsești întreaga gamă de mașini de colecție aici, la prețuri de nerefuzat. Satisfacția, garantată!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton