Toată lumea îl cunoaște pe Alex Bodi, mai ales de când a intrat într-o relație și apoi s-a însurat cu Bianca Drăgușanu. Dar nu mulți știu că acesta are două fetițe din relații anterioare.
Bărbatul a declarat că o tratează pe micuța Sofia Natalia, fiica Biancăi și a lui Victor Slav, ca pe propriul copil, dar acesta are, la rândul lui, două fetițe cu care se mândrește de fiecare dată când are ocazia, pe Instagram.
Zilele trecute, Alex Bodi a fost la film cu fetele lui, Chaqueline și Selena, și a postat câteva imagini pe rețeaua de socializare.
Bianca și Alex Bodi, dragoste cu năbădăi
Relația lui Alex Bodi cu Bianca Drăgușanu este una cu suișuri și coborâșuri. S-au despărțit de mai multe ori, dar au ajuns să se căsătorească civil. După trei luni de când au spus „Da” în fața ofițerului stării civile, aceștia au anunțat că divorțează. S-a zvonit că motivul ar fi agresiunile la care bărbatul o supune pe soția sa. Mai mult, cei doi s-au certat deseori în public.
Deși trebuiau să semneze actele de divorț la începutul lunii decembrie, aceștia au anunțat că s-au împăcat și, mai mult, își doresc și un copil.