Cum arată Kitty Cepraga, la 15 ani de când a plecat în Italia

.
A plecat în Italia în urmă cu 15 ani, când cariera ei era în plină ascensiune. Acum, Kitty Cepraga revine în România pentru câteva zile, pentru a participa la Festivalul de Comedie București.

După ce a părăsit țara, Kitty, pe numele ei adevărat Cristina Cepraga, a preferat să păstreze discreția. În anul 2011, actrița s-a măritat cu James Goodwin cu care are și o fetiță, Aurora May.

Au fost momente, cât încă locuiam în România, în care am considerat că eram un pic nedreptățită, în care s-au spus pe seama mea răutăți, lucruri neadevărate… Și apoi, aveam 20 de ani când am devenit persoană publică”, a afirmat ea, potrivit Cancan.

În ciuda suc­cesului, n-aveam experienţa showbiz-ului şi riscam să ies din decor, exista pericolul ca fru­moasa corabie a visurilor mele să se iz­bească de vreun zid. Parţial, cel puţin, alegerea mea de a pleca din România, într-o perioadă în care eram pe val, aşa se explică, dorindu-mi însă fierbinte să-mi continui cariera, într-un fel profesionist”, a mai spus Kitty Cepraga.

Pe de altă parte, trebuie să re­cunosc că n-a fost deloc uşor. Să încerci să faci asta, mai ales în domeniul actoriei, când tu nici nu cunoşti limba acelei ţări (eu nu cunoşteam italiana când m-am mutat în Roma) e curată nebunie”, a precizat actrița.

Vezi în Galeria FOTO cum arată acum Kitty Cepraga.

Sursă foto: Facebook, Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton