Realitatea PLUS vine cu o emisiune nouă cu prilejul Zilei Naționale a României, care va aduce pe micile ecrane personalități mari din zonele de divertisment, cultură, religie, business și nu numai.
Surorile Alexandra și Ana Maria Păcuraru vor fi cele care vor modera emisiunea-maraton de pe Realitatea PLUS. Emisiunea va deborda de momente emoționante, voie bună și umor și promite să încălzească sufletele românilor în ziua de 1 Decembrie.
În cele 12 ore de emisie live a emisiunii vor fi mai mulți invitați prezenți, printre care Direcția 5, Cargo și Marcel Pavel.
Mesajul surorilor Păcuraru cu privire la emisiunea specială este:
„Suntem mândre ca suntem românce și ca ne-am născut in România. Simțim ca este responsabilitatea noastră sa transmitem mai departe prin toate mijloacele posibile moștenirea culturală și tradițională. Atât eu, cât și sora mea am ales la un moment dat să lăsam România pentru America, sa învățam și să ne dezvoltam și altfel. Cu cât învățam mai mult, cu atât ne apropiam mai mult de țara noastră și dorul ne chema acasă. Am preferat să ne continuăm studiile în țara noastră, pentru ca nicăieri in lumea asta nu ne-am simțit mai bine decât la noi in țară!
Suntem îndrăgostite de muzica noastră românească, de mâncarea noastră tradițională, de religia noastră creștină în care am crescut și ne-am botezat și de poporul român. România încă are rădăcini sănătoase și puternice. Despre aceste rădăcini fără de care dezvoltarea noastră ca popor este imposibilă ne-am propus să discutăm în prima noastră emisiune de 1 Decembrie.
Vom dedica o zi întreagă din viața noastră prin emisiunea maraton de 12-13 ore țării noastre și românilor de pretutindeni. Va fi o emisie plină de istorie, cultură, religie, muzică românească, mâncare tradiționala și multă multă voie bună. O altă caracteristică pe care noi, surorile Păcuraru, o avem în comun este gândirea pozitivă și zâmbetul din toată inima. Ne dorim să vă molipsim și pe dumneavoastă, dragii noștri telespectatori, cu fiecare zâmbet.
Vă așteptăm pe 1 Decembrie să petreceți alături de noi de ziua noastră națională. O emisiune realizată din suflet pentru suflet!”