Gemoterapia, tratamentul cu plante tinere

.

Gemoterapia, tratamentul cu extracte din părţile tinere ale plantelor, este utilă într-o mulţime de afecţiuni. Află mai multe despre această ramură mai puţin cunoscută a terapiei naturiste!

Dacă în fitoterapia clasică se foloseşte întreaga plantă sau anumite părţi ale plantei mature, gemoterapia porneşte de la ţesuturile vegetale embrionare: muguri, mlădite, seminţe, plantule, amenţi.

Din acestea se obţin ceea ce specialişti numesc gemoderivate – produse cu proprietăţi terapeutice care se pot folosi singure sau în combinaţie cu tratamente alopate într-o serie de afecţiuni.

Gemoderivatele, utile în numeroase afecţiuni

Gemoderivatele sunt indicate pentru a elimina toxinele din organe, a stimula sistemul imunitar,  a susţine şi a menţine funcţiile organelor slăbite, pentru a pregăti corpul în vederea unui alt tratament, a uşura simptome ale unor boli acute sau cronice.

Lista bolilor în care gemoterapia poate fi de ajutor este foarte lungă. Specialiştii de la Hofigal ne recomandă extractul din muguri de pin pentru fracturi, osteoporoză sau artroze, mlădiţe de zmeur pentru tulburările endocrine feminine sau amenţi de porumb pentru hepatite şi probleme cardiovasculare.

Însă există mult mai multe produse gemoderivate indicate într-o mulţime de afecţiuni, fie singure, fie ca tratament adjuvant, pe lângă cel alopat.

Produsele se găsesc în magazinele naturiste şi sunt ambalate sub formă de monodoze care se diluează cu apă înainte de administrare. „Preparatul astfel diluat se agită, se soarbe lent şi se ţine cât mai mult în gură pentru favorizarea absorbţiei prin mucoasa bucală”, explică chimistul Anca Raiciu, de la Hofigal.

„Până în prezent, nu s-au semnalat efecte secundare nedorite sau contraindicaţii majore la administrarea preparatelor gemoterapice” mai spune specialistul. Aşadar pot folosi gemoderivatele indiferent de vârstă sau starea de sănătate.

Folosind gemoderivatele, un fitoterapeut poate realiza o schemă complexă de tratament, care să se potrivească organismului tău.

Diferenţele dinte fitoterapie şi gemoterapie


Prin ce diferă extrasele din ţesuturi embrionare de cele obţinute din planta matură?

Chimistul Anca Raiciu, de la Hofigal ne-a explicat că, atunci când se află în faza de creştere, plantele conţin substanţe necesare embriogenezei – factori de creştere, enzime, proteine, săruri minerale, oligoelemente, aminoacizi, vitamine, fitohormoni – iar acestea au caracteristici speciale şi un potenţial curativ deosebit asupra organismului uman.

Specialistul mai spune că plantele medicinale se adresează întregului organism, în timp ce gemoderivatele au acţiune restrânsă asupra anumitor organe şi sisteme. Mai mult, gemoderivatele nu au contraindicaţii sau efecte secundare, în timp ce plantele medicinale pot avea anumite efecte nedorite, mai ales atunci când nu sunt dozate în mod corespunzător.

Pe lângă acţiunea ţintită asupra organelor, preparatele din ţesuturi embrionare vegetale „realizează şi un «drenaj biologic» prin care se elimină substanţele nocive produse în ţesuturi sau introduse în organism şi astfel se restaurează echilibrul biologic perturbat al organismului uman”, mai spune Anca Raiciu.

Chiar dacă începe să prindă teren abia acum, gemoterapia nu este o metodă nouă. Bazele ei au fost puse în anii ’50 de către medicul belgian Pol Henry, care a descoperit efectele terapeutice deosebite ale ţesuturilor embrionare vegetale.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton