Pe 2-3 noiembrie, va dăm întâlnire la cea mai mare ediție #Creativo de până acum, cu peste 15 conferințe, la care vor participa speakeri de renume și 40 de ateliere sau demonstrații gratuite, susținute de traineri cu experiență din diferite ramuri ale industriei de fashion.
Evenimentul este organizat de Atelierele ILBAH, Cusut și Brodat și Tipare de Croitorie, susținut de Banca Transilvania și Brother. Unde? ARCUB (Centrul Vechi, Hanul Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90), între orele 10:00-19:00.
Ca de fiecare dată, în cele 2 zile de eveniment nu vor lipsi atelierele susținute de trainerii specialiști Atelierele ILBAH. Nu mai puțin de 8 ateliere de croitorie și 18 ateliere de desen, drapaj și croit după tipare. Echipa Cusut și Brodat va încânta vizitatorii cu 8 ateliere de scan&cut și 4 ateliere de broderie computerizată, ateliere unice de acest fel pe piața din România. Cei prezenți nu vor avea doar ocazia de a participa la ateliere interactive, dar și să folosească mașini performanțe, industriale sau de uz caznic, puse la dispoziție de unul dintre liderii de pe piață și anume Brother.
Printre noii trendsetteri și colaboratori din acest an se numără și Gemini CAD Systems, o companie Românească și unul dintre cei mai importanți furnizori de tehnologie pentru industria textilă la nivel global. În premieră la Creativo vei putea asista la 2 seminarii despre “Digital Design- The New MUST” și “Building a business in the Digital Era”, dar și 6 ateliere unde vei învăța cum să treci de la realizarea tiparelor de mână la realizarea tiparelor digitale pe calculator, susținute de specialiștii Gemini CAD. Totodată cei de la WILCOM aduc 2 seminarii unice despre “Limitări și Provocari în digitizare” și “Introducere în broderia cu mașina”, susținute de specialiști.
În cele 2 zile vor urcă pe scena Creativo în cadrul a 12 conferințe creative dedicate antreprenorilor, designerilor, iubitorilor de modă și pasionaților de frumoasa industrie fashion, speakeri cu nume sonore precum Maurice Munteanu, stilist și fashion editor Elle România care vine pentru a 3-a oară consecutiv la #Creativo într-o conferință despre #Kitsch și #Stil, moderată de Nicoleta Ispașescu.
Designeri precum Silvia Șerban, Mirela Diaconu, Veronica Frisan vor insufla participanților pasiunea lor pentru design și informații despre dezvoltarea continuă prin cursurile de design vestimentar. Andra Andreescu și Ana Florea (AFMF) te așteaptă la conferința “Fashion Up – povești spuse de cei mai buni”, dar și Diana Amar, Amos Midas și Dragoș Constantine, tineri designeri ai noii generații, vorbesc despre ascensiunea ca designer în industria de fashion din România, prin poveștile lor.
Despre promovare în fashion, “The BRAIN behind the brand” vor vorbi pe scenă Otravă, pentru a două oară, Ines Turturică, Alina Vlad și Roxana Maya, iar Deea Codrea, Ioana Visanescu, Denisa Matei și Mihaela Gurău vin să vorbească despre “cum stă treaba cu influencereala asta”. Mai mult, fotografi specializați în fotografia de fashion, vin să vorbească despre trendurile anului 2020 – Christian Tudose, Raluca Margescu și Alex Matei.
Pentru actuali sau viitori antreprenori #Creativo aduce conferințele Start-up Nation 3.0 – Provocări și Oportunități, Cristian Ionuț Burcea, Manager Regional al BT Mic, va împărtășii cu participanții secretele finanțării afacerilor mici, Florin Jianu, președinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Radu Mărgărit și Vlad Iliescu vorbesc despre antreprenoriat în România.. Totodată, pentru că în era vitezei, online-ul a ajuns principalul tool de promovare, nu putea lipsi conferința “Grow your Business – Strategii de marketing online pentru industriile creative” susținută de Florin Petu.
Intrarea în cadrul evenimentului este GRATUITĂ, dar pentru a participa la Conferințe și Ateliere este nevoie de înscriere prealabilă pe site-ul oficial #Creativo. Programul complet al atelierelor, dar și detalii despre modalitatea de înscriere sunt disponibile aici.