ANDRA: „Am realizat multe din ce am visat”

.

Este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România şi, totodată, soţie, mămică şi imaginea unui cunoscut brand de cosmetice. Ce şi-ar mai putea dori Andra şi despre toate planurile sale pentru următoarea perioadă ne-a povestit în interviul pe care ni l-a acordat.
Ai momente când te gândeşti la etapele pe care le-ai parcurs şi unde ai ajuns?
Mă gândesc tot timpul, cred că e normal să fie aşa. Cine nu se gândeşte la trecut nu vede în viitor, iar eu am planuri multe şi, sper, pe placul fanilor mei. Am muncit foarte mult şi fac asta în continuare, însă merită din plin. Am recompense pe măsura sacrificiilor pe care le fac zi de zi.

Cât de schimbată ţi se pare viaţa de când sunteţi trei: tu, Cătălin şi băieţelul vostru, David?

Asta poate confirma orice mămică, orice părinte, nu se compară cu nimic din tot ce am trăit înainte să îl avem pe David. Nu te mai gândeşti la tine, te gândeşti mai întâi la el. Nu mai facem nimic pentru noi doi, facem totul pentru noi trei, toate planurile îmbracă alte culori.

Este esenţială imaginea unui artist?
Da, contează enorm. Sunt întotdeauna atentă la felul cum arăt, cum mă îmbrac. Este respectul pe care îl port fanilor mei şi mie, în egală măsură.

Ai permanent grijă şi la ce mănânci?

Eu am reuşit să slăbesc destul de uşor după sarcină, în general nu prea mă îngraş. Am un program foarte încărcat şi oboseala fizică m-a ajutat şi ea să slăbesc. Totuşi, am grijă la ce mănânc, deşi, pentru că sunt o fire pofticioasă, am zile când nu-mi refuz nimic.

Va începe un nou sezon „Românii au talent”. Ce te-ar mai putea surprinde?
Am senzaţia că nu mai este nimic ce să nu fi văzut şi totuşi… mereu te surprinde ceva, este aproape imposibil să nu apară persoane care să te lase cu gura căscată. Mă bucur din toata inima că în fiecare an îşi iau oamenii inima-n dinţi şi vin la preselecţii.

În paralel, reprezinţi şi imaginea Garnier, la noi în ţară. Care este produsul tău preferat?
Într-adevăr, sunt de peste doi ani Ambasadoare pentru Garnier, lucru care mă onorează. Când am ales să reprezint acest brand a fost ceva firesc, pentru că eu deja foloseam multe dintre produse. Una dintre preferatele mele este crema colorantă Color Naturals, 3 şaten închis, pe care o folosesc cu drag pentru că îmi place foarte mult nuanţa şi cred că mă reprezintă cel mai bine. Părul meu arată foarte bine datorită conţinutului cu uleiuri hrănitoare. Am avut rezultate spectaculoase, sunt foarte mulţumită şi sincer recomand tuturor.

Te simţi mândră de tot ce ai realizat?
Da, sunt foarte mândră, aş minţi să răspund altceva. La 26 de ani, simt că am realizat multe din câte am visat în adolescenţa şi copilăria mea! Am o familie minunată, fac ceea ce îmi place, ce altceva îmi mai pot dori?! Sănătate, că restul le rezolv pe toate.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton