Indiferent de vârstă, tenul este o ”carte de vizită” a fiecărei femei. Tocmai de aceea, este esenţial să-i acorzi o atenţie deosebită, pentru a-i menţine starea de sănătate şi tonusul într-o formă cât mai bună. Iată ce ai de făcut, pentru a avea o piele cu care să te mândreşti.
30 ani
Îmbătrânirea pielii începe propriu-zis la vârsta de 30 de ani, deoarece aceasta este perioada în care colagenul şi elastina încep să dispară, iar tenul, mai ales în jurul ochilor, devine mai sensibil. În plus, cu cât pielea este mai agresată de razele ultraviolete, de poluare sau fum de ţigară şi cu cât persoana este mai stresată şi mai obosită, cu atât ridurile se vor accentua mai mult. Foloseşte loţiuni de curăţare şi tonifiere, creme hidratante de zi şi de noapte, gel şi cremă pentru ochi şi aplică săptămânal măşti hidratante. De asemenea, când soarele este puternic, fie iarnă, fie vară, foloseşte creme cu protecţie.
40 ani
Începând cu vârsta de 40 de ani, îngrijirea tenului trebuie să fie mai riguroasă. Protejează-te împotriva radiaţiilor solare în fiecare zi, şi pentru a reduce apariţia semnelor îmbătrânirii tenului, foloseşte ingrediente foarte puternice ca vitamina A, ce ajută la întinerirea pielii, şi loţiuni cu antioxidanţi, ce o protejează şi ajută la diminuarea ridurilor vizibile. Aplică creme şi loţiuni cu factor de protecţie 15, ce hidratează în profunzime, dar şi gel de ochi şi creme de noapte antirid.
50 ani
Pentru femeia de 50 de ani, atenuarea ridurilor necesită o îngrijire foarte atentă. Trebuie să aplici regulat creme care să hidrateze foarte bine tenul şi care să conţină colagen, pentru a obţine o mai bună fermitate a pielii. Încearcă să nu te expui prea mult la soare, iar dacă faci acest lucru, foloseşte o loţiune cu indice de protecţie ridicat, pentru a te proteja puternic de razele ultaviolete. Continuă tratamentul de îngrijire şi, din când în când, foloseşte măşti naturale cu miere.
După vârsta de 60 de ani, circulaţia sângelui încetineşte, pielea devine palidă, iar petele apărute de-a lungul anilor, în urma expunerii la soare, devin tot mai vizibile. Pielea este deja foarte uscată, astfel că pot fi folosite produse tonice de curăţare a tenului ce nu necesită clătirea cu apă. Hidratarea trebuie continuată cu creme ce conţin soia, ceai verde şi retinol, iar crema de noapte trebuie să fie foarte emolientă.