La 21 de ani, Azaleea Necula este studentă în anul trei la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică și trăiește visul oricărui student la actorie prin rolul Taniei în serialul "Profu'".
Pe Azaleea am cunoscut-o acum cinci ani, când am mers amândouă într-o tabără de film. Nu a avut un rol principal atunci, deși avea un potențial strălucitor încă de la 16 ani. În prezent, roata s-a întors în favoarea ei, aducându-i un rol pe care și-l doreau foarte multe tinere, dar care a fost parcă scris special pentru ea. Creață și volubilă, tânăra actriță mi-a povestit despre cum a obținut rolul, cum a fost să se întoarcă pe băncile liceului și ce întâmplări amuzante a trăit pe platouri.
Cum ai aflat despre rolul din “Profu’”? Cum a decurs procesul de selecție?
Am aflat de casting din mediul online. În anunț sespecifica “adolescenți de 15-16 ani”, însă mereu mi s-a spus că am față de copil, așa că nu am ezitat sătrimit un CV și câteva fotografii. După ce am fost acceptată, a fost un proces complex de selecție. Multe zile de casting, multe actrițe propuse pentru rolul Taniei și multe emoții. Și iată-mă aici!
Când am primit vestea, am plâns de bucurie. Sincer, inițial nu am realizat ce avea să urmeze. Eram caîntr-un vis. Măuitămîn gol și mulțumeam universului pentru ce mi-a oferit.
Cum a fost pentru tine reîntoarcerea în băncile liceului?
Sunt aproape 4 ani de când am plecat de pe băncile liceului. Când am pășit pe platoul de filmare, înclasă, am avut un sentiment de nostalgie puternică și îmi aminteam tot felul de întâmplări, fie că erau tristesau amuzante. E frumos să fii licean, deci m-am reîntors cu ușurintă și bucurie.
Tu ai terminat un liceu de arte din București, în urmă cu câțiva ani. Ce caracteristică a liceului din serial ai fi vrut să o găsești și în liceul pe care l-ai terminat tu în realitate?
Simțeam nevoia de un profesor deschis, spontan, caresă ne înțeleagă nevoile, să ne facă să iubim materia, nu să ne creăm frustrări. Pe scurt, mi l-așfidorit pe Profu.
Spune-ne puțin despre personajul Taniei. Cine este ea în universul serialului?
Tania este un personaj foarte complex. Este o provocare. Am săpat îninteriorul ei și am reușit să ii găsesc cheițele, apoi m-am prezentat pe platourile de filmare. Pare ușor introvertită la început, dar ascunde în interiorul ei un univers de valori și sentimente.
Regăsești ceva din Tania în tine?
Fără doar sau poate. Plec întotdeauna de la mineîn construcția unui personaj. Tania arată o ușoară indiferență pentru a-și ascunde adevărata stare. Fuge de vulnerabilitate. Câteodată fac și eu asta. Oameni suntem cu toții.
Care a fost partea ta preferată în a juca acest personaj?
Simtcă am un personaj bogat și împlinit. Tania are un frate, o familie numeroasă, are iubit și o relație frumoasă de colegialitate cu ceilalți. Nu așputea alege o singurăparte. Toate, adunate, rezultă o experiență pe care nu o voi uita.
Care a fost provocarea cea mai mare întâmpinată în interpretarea acestui rol?
A fost o provocare să am în serial un iubit și în viața reală un .. alt iubit. Înprima zi de filmare mi-a fost greu să îmi deblochez anumite bariere, dar până la urmă, asta mi-e meseria.
Cum decurge o zi obișnuită de filmare?
O zi de filmare ține 12 ore și trebuie sămăîncarc cu răbdare. Îmi învăț textul cu o zi înainte iar la cadru nu fac decât sămă pun în situația dată. Pe platouri e o atmosfera foarte faină. Toată echipa are un vibe pozitiv și productiv, ceea ce mă face să fiu din ce în ce maimotivată și mai mândră că fac parte din acest proiect.
Ce întâmplare amuzantă de pe platouri nu o poți uita?
Obosităfiind, am adormit întimp ce se filma o scenă in care nu apăream. Am picat într-un somn adânc cu fața pe un ghiozdan dintr-un material cu găurele. A fost foarte amuzant când m-au chemat la cadru strâns. Eu aveam imprimate pe față zeci de găurele care nu se puteau acoperi cu make-up. Oamenii de la styling, make-up și păr m-au certat, cei din producție îmi făceau poze iar eu măamuzam teribil ca un copil care a făcut o prostie. A trebuit să fac gimnasticăfacială timp de o oră pentru a putea filma.
Ce mesaj ai vrea să le transmiți oamenilor care urmăresc serialul?
Să se bucure de fiecare episod, fiecare poveste, fiecare progres și să fie mereu cu ochii pe noi marțea, de la 21:30, pe ProTv deoarece am pregătit multe provocări.