Padova, Milano, Verona și Veneția sunt unele dintre cele mai frumoase orașe italienești, ce adună un număr foarte mare de vizitatori în fiecare an. Motivele sunt infinite: atmosfera de bella vita, gastronomia excelentă, numeroase obiective turistice precum catedrale, palate sau turnuri medievale, dar și peisajele pitorești, transformă Nordul Italiei într-o destinație de neratat la finalul lunii septembrie.
Profită de Oferta Specială pregătită de Europa Travel și rezervă acum un circuit de 7 zile ce îți descoperă Veneția și Nordul Italiei, la tariful accesibil de 309 euro/persoană – plecare din 30.09, în limita locurilor disponibile!
Padova, tur cultural în Orașul Îngerilor
Italia abundă în obiective de patrimoniu, iar în nordul țării, cultura se întrepătrunde armonios cu pitorescul, arta cu viața de noapte, iar istoria cu modernitate. Unul dintre orașele unde vei simți cel mai bine acest amestec între vechi și nou este Padova, cu micuțele sale canale înțesate de bijuterii arhitecturale, grandioasa Piața Prato della Valle împrejmuită de circa 80 de statui din marmură și somptuoasa Catedrală Sfântul Anton, ce adăpostește moaștele patronului orașului.
Milano, capitala shoppingului este următoarea destinație spre care te vei îndrepta în circuitul de la Europa Travel. Strâns legat de Leonardo Da Vinci, Milano este locul unde vei putea admira capodopera geniului: Cina cea de Taină, cea mai tristă operă de artă din lume ce împodobește pereții Catedralei Santa Maria delle Grazie. Dacă ești pasionat de shopping, Galeriile Vittorio Emanuele II te așteaptă să le explorezi, în timp ce magnificul Duomo – Santa Maria Nascente cu fațada sa împogățită de cele mai multe statui și turnuri gotice din marmură, este locul ideal de unde vei surprinde panorama excelentă asupra orașului.
Pentru momente romantice în doi, nu rata Verona, orașul tragediei shakespeariane: Romeo și Julieta, unde vei face turul celor mai populare obiective. Începe cu vestita Casă Capuletti, unde îi vei face declarații de dragoste persoanei dragi, sub Balconul Julietei. Continuă cu vizitarea Amfiteatrului Roman ce datează de la finalul secolului -I- î.Hr. și cu Grădinile Giusti, unele dintre cele mai frumoase parcuri în stilul renașterii târzii. Pentru panorame memorabile poți urca în Turnul Lamberti ce domină Piața medievală Erbe, unul dintre locurile cele mai populare din Verona.
Romantism în gondolă
Ce spui de o plimbare relaxantă în gondolă, pe muzica fredonată în surdină de un goldolier elegant, stăbătând în tihnă Marele Canal al Veneției? O astfel de activitate este de făcut măcar o dată în viață, iar în turul de la Europa Travel o vei putea experimenta și tu! Pornește agale spre Piazza San Marco, așa numitul „Salon imperial al Europei”, unde se înalță grandioasa Catedrală a Dogilor, o capodoperă a stilului bizantin cu influențe gotice, și Campanille, un turn cu clopot, unde poți urca pentru a surprinde piața cu forma sa de trapez.
Cele mai reușite fotografii le poți obține de pe Podul Rialto, cel mai vechi și popular pod venețian dintre cele peste 300 pe care le găzduiește.